AUTOpro
Green car Industrie Stiri

Huawei, cu un pas în fața Apple. Renunță la telefoane și produce mașini electrice

Dacă Apple a tot încercat să găsească un partener pentru iCar-ul rezultat din Project Titan, atunci Huawei se pregătește serios pentru a renunța la telefoane și a produce mașini electrice BEV. Văzut ca o amenințare la adresa securității de către SUA și partenerii săi, conglomeratul chinez atacă acum o altă nișă industrială.

Huawei Technologies este în negocieri cu firma chineză de stat Changan Automobile și alte companii auto pentru a utiliza fabricile lor în vederea producerii de vehicule electrice, anunță Reuters. De asemenea, Huawei discută cu BluePark New Energy Technology, sprijinit de grupul chinez BAIC, fabricarea de modele electrice, susțin mai multe surse.

Planul ar reprezenta o schimbare majoră a direcției pentru Huawei, dupa ce vânzările sale de smartphone-uri au scăzut cu 41% in trimestrul patru din 2020, în urma sanctiunilor impuse de autoritatile SUA. În topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, Huawei este acum pe locul cinci, în urma rivalilor chinezi Xiaomi si Oppo.

Mai puține telefoane smart, mai multe mașini electrice?

Pentru prima dată din 2013, Huawei nu se mai află printre primii patru producatori globali de smartphone-uri. Pe ansamblul anului trecut, Huawei s-a situat pe locul trei in topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, în urma Apple si Samsung.

Vineri, un purtator de cuvant al Huawei a dezmințit planurile companiei de a proiecta sau produce vehicule electrice sub propriul brand.

Chiar și așa, alte surse au declarat ca Richard Yu, directorul diviziei de consum a Huawei, care a ajutat compania să devina unul din cei mai mari producători globali de smartphone-uri, se va concentra pe vehiculele electrice, destinate pieței de masă.

E important să reținem că de ani de zile Huawei dezvoltă o gamă largă de tehnologii pentru vehiculele electrice și a format parteneriate cu producători auto ca Daimler AG, General Motors și SAIC pentru dezvoltarea în comun de tehnologii auto smart.

Articole similare

Toyota va produce până în 2028 automobile electrice cu autonomii de până la 1500 km

Mihai Morcovescu

Cabify este concurentul principal al Uber în America Latină

Filip Sîrbu

NIO ET7 a parcurs 1.044 de kilometri cu o singură încărcare

Mihai Morcovescu

Leave a Comment