AUTOpro
Green car

Peste 1.700 de Dacia Spring, livrate în România

dacia spring vanzari livrari

Modelul electric al mărcii românești – Spring – se prefigurează a fi un real succes. Au fost înregistrate aproape 40.000 de comenzi în Europa, iar livrările continuă în ritm accelerat.

Începând din luna octombrie, primii clienți din mai multe țări europene au ajuns în posesia vehiculelor Spring pentru care au lansat precomenzi în perioada martie-iunie 2021.

Inedită prin amploarea sa, campania de precomenzi derulată începând cu 20 martie în țări precum România, Franţa, Italia, Germania sau Spania, a cunoscut un succes major, în primele trei luni fiind deja înregistrate peste 16 000 de rezervări.

Interesul publicului pentru primul model electric al mărcii Dacia s-a menținut constant şi după încheierea campaniei inițiale, din iulie fiind înregistrate în medie în fiecare lună peste 5 000 de comenzi în Europa.

Beneficiind de o autonomie de până la 305 km conform ciclului WLTP City, Dacia Spring se dovedește a fi un mijloc de mobilitate adaptat unui public larg – majoritatea europenilor care utilizează în prezent un autoturism personal, indiferent de tipul de motorizare, parcurgând în medie doar 30 km pe zi.

Spring se afirmă în plus ca un vehicul de ofensivă, majoritatea clienților europeni care au cumpărat un Spring fiind la prima achiziție a unui model Dacia (în Franţa, spre exemplu, 8 din 10 clienți de Spring nu au mai avut în trecut un vehicul al mărcii).

Articole similare

Rivian R3 este un SUV electric de mici dimensiuni cu o autonomie de peste 480 de kilometri

Mihai Morcovescu

Chinezii de la BYD au lansat în Europa modelul electric Dolphin: până la 425 km autonomie

Mihai Morcovescu

VIDEO: Rimac Nevera a devenit cea mai rapidă mașină electrică de serie după ce a atins o viteză de 412 km/h

Mihai Morcovescu

Leave a Comment