AUTOpro
Stiri AUTO pro Exclusiv Comment Eveniment

De la zero la No1 în lume în doar 2 decade!

Salonul Auto de la Beijing este unul dintre exemplele cele mai grăitoare ale dominației pe care industria auto chineză o exercită în toată lumea. Prin numărul de premiere, tendințele anunțate și numărul de vizitatori, AutoChina a devenit cel mai mare și influent Salon Auto al lumii! 

Dan Vardie, Beijing, China

Oricât de greu de crezut, Salonul Auto de la Beijing – să nu uităm, capitala Chinei – a fost lansat în anul 1990. Dacă este să comparăm, de exemplu, cu Salonul auto de la Geneva care tocmai a sărbătorit centenarul, AutoChina – numele oficial al salonului – este de-a dreptul junior în acest business. Însă, așa cum vom dovedi imediat cu cifre, orice comparație între salonul din Beijing și cel din Geneva – ambele de anul acesta – nu poate, pur și simplu, avea loc! Mai mult de 700 de expozanți au fost la Beijing. Organizatorii au numărat nu mai puțin de 117 noi premiere – din care 30 de premiere au venit de la producători internaționali, restul de la chinezi – la care s-au adăugat 41 de concept cars. Care au fost văzute de aproape 900.000 de vizitatori plătitori.

Potrivit reglementărilor chineze, au fost nu mai puțin de 278 premiere NEV! În China, automobilele electrice, plug-in hybrid și cele cu hidrogen sunt grupate sub numele NEV – New Energy Vehicles. Dacă ne uităm la Geneva, am avut vreo 7 producători de automobile și câteva premiere mondiale – cu mențiunea că DACIA a avut 3 premiere mondiale, fiind cel mai strălucitor expozant. În Salonul din China, au fost mai mult de 100 de producători chinezi de care (nu puțini) nu au auzit nici măcar chinezii, start-up-uri înregistrate oficial (pentru că altfel nu au voie să existe) și care și-au prezentat creațiile care mai de care mai futuriste, inteligente, robotizate și – de cele mai multe ori – nerealiste. Ați auzit de Onvo, Fang, Cheng Bao, Mona sau Stelato? Nici noi, nici cei mai documentați ziariști occidentali (iar noi am stat de vorbă și cu Bloomberg și cu Reuters, de exemplu) și nici măcar top executivi chinezi reputați nu aveau habar… De altfel, unul din cei care conduc destinele grupului Geely admitea că cei mai mulți dintre acești producători nu au cum să reziste: „Până la următoarea ediție a Salonului sunt dispăruți!”.

Ne-am uitat pe lista de participanți și sunt toate numele reputate. GM și Ford din SUA, VW, BMW, Mercedes, AUDI din Europa, dar și japonezii de la Toyota și Nissan sau coreenii de la Hyundai și Kia. De altfel, GM și VW au nu doar o istorie în China, dar și cele mai mari piețe. Așadar, ca să nu fie vreo confuzie, GM și VW vând cel mai mult pe piața chineză și nu pe cea americană și respectiv pe cea europeană! Însă dacă acum 10 ani GM și VW dominau piața chineză, acum sunt depășite și în pierdere serioasă de viteză. Toți acești producători fac eforturi uriașe pentru a rămâne relevanți pe piața din China, lansează noi modele specifice sau fac declarații aproape servile prin care consumatorul chinez este un fel de arhetip la nivel mondial, după principiul lui Oliver Zipse, CEO-ul BMW: „ce este bun pentru consumatorul chinez este bun pentru orice consumator la nivel mondial!”. Oare? Ca o paranteză, tocmai pentru a onora acest statut special al Chinei, VW a lansat VW Code 01, un concept car proiectat în China și destinat consumatorului chinez. Nu mai are rost să amintim că la Geneva nici unul dintre acești producători nu au venit…

Dacă este să vorbim despre o absență notabilă, dincolo de faptul că Renault sau mărcile din Stellantis nu au participat, cumva explicabil, marele absent este Tesla! Producătorul american care are fabrică în Shanghai, are un rol principal pe piața chineză, dar a ales să nu fie acolo – probabil și din cauza incidentului de acum 4 ani de la Salonul Auto de la Beijing (ediția precedentă, pentru că pandemia a făcut pauză și acestei manifestări). Atunci, o doamnă din China s-a suit pe un model Tesla pentru a protesta împotriva faptului că producătorul nu îi repară corect mașina. A fost un moment delicat care a fost intens mediatizat, evident cu ideea de afecta imaginea și vânzările Tesla.

Tesla Autopilot sistem de conducere autonoma partiala

În schimb, Elon Musk a făcut o vizită surpriză la Beijing, s-a întâlnit cu primul ministru Li Qiang pentru a discuta implementarea FSD – Full Self Drive, ultima evoluție a lui AutoPilot – și pentru a putea scoate din China datele pe care FSD le va strânge din exploatare! Este de-a dreptul incredibilă, ireală, cererea lui Musk! Rapoartele din presa chineză sunt confuze: încă nu este clar dacă a primit acordul să lanseze FSD în China (dar probabil că îl va primi) și nici dacă va avea voie să scoată datele din țară (aici sună a „mission impossible”). Este important de precizat că Elon a anunțat că se asociază cu Baidu – care este un fel de Google al Chinei, pentru că Google nu are voie să opereze în această țară. Nota bene, Baidu nu are nici o legătură de acționariat cu Google. Asta s-ar putea să îl ajute pe Elon, pentru că Baidu profită și el și strânge aceleași date de pe mașinile Tesla care vor folosi FSD!

Aici este de fapt marea bătălie și nivelul fără precedent la nivel mondial la care s-a ajuns în China. AUTOpro a identificat cel puțin 10 mărci și modele fabricate în China care au deja nivelul L3 de autonomous driving. Pe unele le-am și condus. Pe modelul JiYue 01, un joint-venture între Geely și Baidu, l-am și testat în modul autonomous și am avut o experiență de-a dreptul spectaculoasă! Puteți citi în curând acest test în exclusivitate națională!

Toate aceste modele capabile L3 se pot achiziționa și pot fi conduse robotizat în aproape toate orașele mari din China și pe aproape toate autostrăzile. Așa cum declara pentru AUTOpro Joe Xia, CEO-ul lui Jidu Auto, producătorul modelului JiYue 01, „acum avem cartografia completă în Shanghai , Beijing, Hangzhou Bay, dar până la sfârșitul acestui an peste 90% din China va deveni operațională pentru sistemul nostru!”.

Cu alte cuvinte, până la sfârșitul lui 2024, orice conducător se poate deplasa autonomous L3 în aproape toată China! Unde se poate deplasa autonomous un european? Aproape nicăieri! Câte mașini sunt capabile de L3 în Europa? Una sau două?! Da, cam asta este diferența care ne arată că Europa este fix pe nicăieri în acest domeniu. Mai mult, toți executivii intervievați de AUTOpro ne-au confirmat că acum legislația din China permite nivelul L2.5 – 2.6, însă până în primăvara lui 2025 China va aproba legislația pentru L3, pentru tot teritoriul! Astfel, China va deveni prima țară din lume – chiar înaintea SUA – care legiferează condusul autonom real! 

Să mai spunem că în China se confruntă cele două mari tehnologii în domeniu: cei care folosesc Lidar, cu cei care folosesc așa numitul sistem „camera based” pionierat (tot) de Tesla și care presupune o conducere autonomă bazată pe ce văd camerele mașinii, eventual plus un radar și un detector cu ultrasunete. În timp ce la Lidar se pot determina obiectele, oamenii, animalele, bicicletele etc, în orice condiții de drum, vreme, obstacole și altele, cu cealaltă tehnologie sunt limitări cauzate de „vederea” pe vreme proastă, intemperii, întuneric ș.a.m.d. În schimb, vorba lui Joe Xia, „Lidarul nu îți spune dacă persoana respectivă este femeie, blondă, ochi albaștrii. Îți spune doar că este o persoană. Camera de luat vederi însă îți dă toate detaliile!” Noi i-am răspuns lui Joe, cu aceeași notă de umor, că nu vrem să o cerem în căsătorie pe acea doamnă, dorim doar să nu o accidentăm!

Dan Vardie alaturi de Joe Xia
Dan Vardie alături de Xia (Joe) Yiping, CEO Ji Yue

Apropo de Baidu, am remarcat că gigantul tehnologic chinez nu are nici o exclusivitate. În afară de Tesla, la acest Salon, Nissan a anunțat un parteneriat vital tot cu Baidu. Iar Toyota a anunțat parteneriatul cu Tencent, un alt gigant tehnologic local. Producătorul japonez a comunicat că Tencent va oferi „big data and cloud computing”, dar și accesul la sistemul WeChat (un fel de Whatsapp), care mai oferă și posibilitatea de plată on-line. Ca o paranteză, plățile on-line în China se fac preponderent prin sistemele locale și mai greu cu cardurile internaționale. 

O altă importantă evoluție este legată de viitorul bateriilor. Aici însă lucrurile sunt ceva mai simple, întrucât CATL este liderul absolut, dominând piața mondială cu o cotă uriașă de 34%! AUTOpro a stat de vorbă cu Robin Zeng în exclusivitate mondială, un adevărat privilegiu cu care foarte puține media auto din lume se pot lăuda. Fondatorul CATL ne-a vorbit cu deosebită mândrie despre noua sa baterie LFP numită Shenxing Plus – în premieră la AutoChina și care permite o autonomie de 1000 km! Mai mult, 600 km se pot încărca în doar 10 min! Cu prima iterație a bateriei Shenxing, care avea o autonomie de 600 km ce pot fi încărcați în 10 min, a obținut premiul european „TECHNOBEST 2024”, de care este foarte mândru după cum ne-a spunea chiar Robin și cum o spune și pe video într-un mesaj către Juriul european AUTOBEST. Tot Robin ne-a vorbit despre bateriile solid state și de ce acestea nu au nici o șansă să facă vreo revoluție în domeniul bateriilor, cel puțin până în 2030.

Bateria CATL Shenxing

Ca să fim obiectivi trebuie să spunem că și alți producători lucrează la performanțe ridicate pentru baterii – vezi BYD cu tehnologia „Blade” și care vin cu performanțe remarcabile.

Și pe zona de decarbonizare avem noi performanțe spectaculoase pentru plug-in hybrid. Aici, liderul este AUROBAY, parte a grupului Geely, care a anunțat o autonomie totală ce poate ajunge la aproape 2.000 km, din care aproape 350 km în regim electric. Da, un asemenea record cu doar un plin de baterie și unul de benzină! Și alți producători oferă același tip de tehnologie de tip „extended ranger” – din nou, BYD primul pe lista concurenților. AUROBAY a anunțat și faptul că este aproape de a trece la industrializarea unui motor pe e-fuels care va emite în atmosferă mai puțin CO2 și noxe poluante decât avem noi acum în atmosfera pe care o respirăm! În fine, Geely este liderul producției de motoare cu metanol – are peste 30.000 de automobile care rulează pe străzile din China. Este o alternativă care se discută pentru decarbonizarea automobilului. 

Au fost și multe apariții interesante de noi modele. BYD a prezentat primul său pick-up Shark, iar Geely tot primul său pick-up RADAR pe care AUTOpro l-a testat. Un model total electric cu o autonomie de 500 km, care are sistemul V2L și care se dovedește extrem de competent la condus. Smart revine în forță și a lansat în premieră mondială Concept #5, cel mai puternic și mai competent Smart realizat vreodată. Dirk Adelmann, CEO smart pe Europa, declara pentru AUTOpro într-un interviu exclusiv că marca sa este Mini modern și nu unul retro. Tot Dirk ne-a confirmat „Project #2”, care studiază revitalizarea lui smart ForTwo. „Problema este că nu avem o platformă specifică dedicată unei mașini de 2 persoane, nici Geely nu are.” Astăzi, Smart este un joint-venture între Mercedes și Geely, nemții fiind cei care fac design-ul, în timp ce Geely face restul, de la producție la distribuție pe tot globul (mai puțin în Europa).

Pick-up-ul RADAR
Pick-up-ul RADAR

China este campioană mondială și la EV-uri ieftine. Oricât de greu de crezut, dar cel mai ieftin EV – Wuling Hongguang – costă doar 6.000 $ și este extrem de popular. Geely are modelul Panda Geome, pe care AUTOpro l-a condus în exclusivitate și care are meritele sale în traficul urban. BYD a prezentat ultima versiune de Seagull, care pe piața locală se vinde cu 10.000 $. Apropo, recent Michael Shu, CEO BYD Europe, a anunțat că acest model va fi adus în Europa la un preț orientativ de 20.000 Euro! Spre meritul celor de la DACIA, este indiscutabil, Spring a deschis această piață europeană a celor mai ieftine EV-uri, adesea fiind menționată cifra de 25.000 Euro ca limită. De altfel, chiar și Elon Musk promite că nu a renunțat la modelul său de volum cu exact acest preț…

Vedeta ovaționată a acestui Salon – AUTOpro a fost martor ocular – este Lei Jun, fondatorul în vârstă de 55 de ani al lui Xiaomi, cunoscut până ieri doar pentru telefoane mobile. Începând cu acest Salon, Jui a lansat primul său automobil, SU 7. Optic este un mix între Porsche Taycan și Tesla Model S, dar nu are nicio importanță. Jun a anunțat la Beijing că peste 75.000 de chinezi au plătit un aconto nerambursabil pentru a cumpăra mașina.

Xiaomi SU7 prin traficul din Beijing
Xiaomi SU7 prin traficul din Beijing

SU 7 are o autonomie de 700 km, costă între 29.800 $ și 41.400$ și este cel mai hot model EV al momentului! Jun speră să vândă cel puțin 100.000 de unități până la sfârșitul anului. Pare doar o problemă de capacitate de producție și mai puțin de cerere de piață.

Ca să nu credeți că toată piața chineză este ieftină, sunt destule modele expuse și peste 100.000$. Zeekr 007, o mașină pe care AUTOpro a condus-o în China, este în această gamă de preț. Deocamdată, Zeekr, abia lansat în Europa, vine doar cu modelul 001. Este un brand al grupului Geely poziționat Premium, la concurență cu Tesla, dar și cu teutonii germani. 

Tot Zeeker a prezentat poate cel mai revoluționar concept car. Se numește Zeekr Mix și „Nu l-aș numi nici autoturism, nici minivan. Este o capsulă lifestyle. Un iPod pe roți!”, explica pentru AUTOpro, Stefan Sielaff, Directorul de design al Grupului Geely și al mărcii Zeekr.

Zeekr Mix concept
Zeekr Mix concept

Este o mașină dotată cu televizor panoramic și cu scaunele din față care se rotesc la 160 grade, astfel încât se creează un fel de living room pe roți. Stefan spunea pentru AUTOpro că „este o mașină pentru familii tinere care doresc mult mai mult decât motoring.” Mix nu are nici montantul B însă nu este clar dacă în versiunea de producție va rămâne la fel. Totuși, Sielaff ne spunea că cel puțin 90% din concept va deveni realitate la sfârșitul acestui an. 

Au fost multe de descoperit la Beijing, deopotrivă premiere interesante, crazy sau futuriste până la limita în care nu au nici un …viitor. Interioare multi-modale cu recunoașterea facială, cu amprente și chiar un cititor de emoții. Ecrane enorme și rotitoare, comenzi prin gesturi și, bineînțeles, plăcerea tinerilor chinezi: un număr uriaș de aplicații de karaoke în mașină! Dacă vreți un exemplu cu adevărat extrem al imaginației inginerilor din China, atunci aflați că cei de la Nio au pus pe ET9 o suspensie care „scutură” mașina de zăpadă și apoi demarează! Acum înțelegeți de ce am folosit cuvântul „crazy”!

Piața Chinei este dominată de NEV. Planul este ca anul acesta să ajungă la 54% cotă de piață din totalul de 27 milioane de autoturisme noi! În acest ritm, până în 2030 este mai mult decât probabil să ajungă la 100% NEV și asta nu ar surprinde pe nimeni. IEA – International  Energy Association, a publicat un studiu care afirmă că anul acesta în China se vor vinde 10 milioane de EV-uri! Singurul top executiv din China – vine de Chery – care face notă discordantă, afirmă că evoluția va fi alta, cu 40% mașini pe combustibil fosil, 30% hibride și 30% EV-uri. Nu spune însă când se va întâmpla asta, însă părerea noastră este că se referă – în cel mai bun caz – la acest an. Probabil însă că domnul respectiv nu a primit memo-ul ….AUTOpro va oferă în exclusivitate națională interviuri, story-uri și drive teste cu tot ce a fost relevant la Beijing. Urmăriți-ne pe www.autopro.ro și în revista print și veți fi cei mai informați cititori despre unde ne duce „forța călăuzitoare” din industria auto mondială…

Articole similare

Bentley Continental GT Convertible Number 1 este o ediție specială limitată la doar 100 de exemplare

Dragos Baltateanu

Juriul AUTOBEST anunță finalistele Best Buy Car of Europe 2024

Darius Pana

Așa arată a treia generație Logan, Sandero și Sandero Stepway

Robert Stan