AUTOpro
Stiri Eveniment

AUTOBEST primește recunoaștere din partea Renault și Hyundai

Logo Autobest 2023

AUTOBEST este cea mai mare organizație auto de media din Europa prin numărul de țări reprezentate, momentan având 31 de membri, din tot atâtea state. De-a lungul timpului, AUTOBEST a prezis cu exactitate trendurile din industria auto și a organizat cele mai obiective competiții spre a stabili care sunt cele mai bune vehicule, dintre cele elocvente ale momentului.

Imediat după ce domnul Dan Vardie a întemeiat AUTOBEST în anul 2000, Juriul a dat startul competiției „Best Buy Car of Europe”, prima ediție acordând titlul câștigător modelului Skoda Fabia Sedan, pentru anul 2002.

Astăzi, Juriul AUTOBEST primește recunoașterea binemeritată din partea Renault și Hyundai, prin comunicări oficiale ale acestor companii, ce transmit mesajele clare ale organizației și în care este citat Dan Vardie, în calitate de Fondator și Chairman AUTOBEST.

Renault Austral AUTOBEST Best Buy Car of Europe 2023

Astfel, pe pagina de media Renault Europa, în cadrul materialului în care este anunțat faptul că Austral este noul deținător al distincției AUTOBEST Best Buy Car of Europe, apare și declarația domnului Dan Vardie:

Câștigătorul nostru din acest an reprezintă următorul nivel al mărcii Renault. Este cel mai bun produs de până acum al producătorului francez, cu materiale de ultimă generație, calitate percepută foarte înaltă, abilități superbe de condus, un design impresionant și probabil cele mai bune tehnologii conectate prezente la bordul automobilelor de astăzi. Este beneficiarul soluțiilor de propulsie full hybrid E-Tech, care reprezintă unul dintre câștigătorii noștri anteriori ai premiului TECHNOBEST. Dintre cei 6 finaliști ai acestei ediții, Austral a reușit să-i impresioneze pe majoritatea membrilor celui mai mare juriu european independent de autovehicule prin numărul de țări reprezentate, mulți plasându-l în fruntea votului lor. Odată cu această victorie, Renault face o mare revenire în fruntea competiției noastre, devenind împreună cu Austral Best Buy Car of Europe în 2023.

Totodată, Hyundai Europa prezintă pe pagina dedicată știrilor cum IONIQ 6, un EV ce preia tot ce are mai bun IONIQ 5, dar care duce eficiența la un nou nivel, a primit premiul AUTOBEST ECOBEST 2023.

Hyundai Ioniq 6 AUTOBEST ECOBEST 2023

Hyundai IONIQ 6 este un nou EV revoluționar, care aduce un concept car în  showroom-urile europene de la începutul anului 2023. Filosofia ultra-aerodinamică duce idealurile pentru rezistență redusă în fața aerului la un nou nivel, un concept care nu oferă doar o autonomie electrică de mai mult de 600 km, dar care propune și un design  streamliner izbitor, ce este garantat să iasă în evidență. Acest nou Hyundai îndrăzneț și inteligent este o piesă de tehnologie autentică. Întrucât premiul ECOBEST a dat întotdeauna exemplu pentru alții, credem că acesta va fi primul dintre multe altele pentru IONIQ 6!”, afirma Dan Vardie odată cu decernarea premiului ECOBEST 2023.

Hyundai Ioniq 5
Foarte probabil, IONIQ 6 va călca pe urmele fratelui IONIQ 5, ce a primit deja nenumărate premii internaționale.

Iată cum AUTOBEST se evidențiază încă o dată ca o organizație ce este perfect ancorată în realitățile actuale și care este mereu cu un pas înainte în ceea ce privește următoarele mutări din industria auto.

Articole similare

Toyota și Subaru vor construi împreună un SUV electric pe care îl vor lansa în 2026

Mihai Morcovescu

Skoda Fabia ajunge la a IV-a generație

Florin Amariei

Audi și placa

administrator_autopromag