AUTOpro
Analiza Industrie Stiri

Piața auto europeană: Cea mai slabă lună mai din ultimii zece ani

Piata auto Marea Britanie

În primele cinci luni din 2020 au fost înmatriculate în Europa doar 3,9 milioane de autoturisme, în scădere cu 42,8% față de perioada similară din 2019.

La nivelul întregului continent, după un 2019 care s-a încheiat cu o creștere minoră a pieței de autoturisme (+1,2%), anul curent a debutat cu o scădere de 7,4%. Reculul din ianuarie a fost urmat de un altul în februarie (-7,2%), iar analiștii pieței vorbau deja despre un 2020 dificil și plin de neprevăzut. Ei bine, debutul pandemiei a dat peste cap orice estimări, iar după cinci luni piața europeană a înregistrat doar 3,9 milioane de autoturisme înmatriculate, în scădere de la 6,9 milioane în perioada ianuarie – mai 2019.

Fără a fi o piață reprezentantivă la nivelul continentului, cea din România a urmat direcția generală. Încă din ianuarie 2020 a fost raportat la noi un recul cu 10,5% al vânzărilor de autoturisme noi, urmat, în februarie, de un altul de 26,8%. În martie situația s-a agravat, scăderea fiind de 32,2%, iar în aprilie s-a atins chiar un recul de 50,3%. Ca atare, nici mai nu putea fi mai bun, scăderea cu 45% din această lună ducând declinul cumulat din perioada ianuarie – mai 2020 la -31,4%. Practic, o treime dintre mașinile care erau comercializate anul trecut au rămas acum în parcurile dealerilor sau ale importatorilor.

Dacă situația de la noi vi se pare gravă, să spunem și că piața totală din Europa a scăzut cu 42,8%, iar singurele state care au raportat scăderi mai mici decât România au fost Finlanda (-20,9%), Norvegia (-24%), Lituania (-25%), Ungaria (-25,7%), Suedia (-25,8%), Cipru (-26,5%) și Olanda (-27,9%). În rest, scăderi care au atins după primele cinci luni chiar 55,8% în Croația, 54,2% în Spania sau 50,4% în Italia. Toate datele de mai sus sunt relevate în raportul ACEA pentru mai 2020.

Articole similare

Duster-ul autohton se vinde la prețuri exorbitante pe piața rusească

Filip Sîrbu

BMW a prezentat noul X5 Li facelift, model dedicat exclusiv pieței din China

Mihai Morcovescu

BYD lansează în Europa noul SUV plug-in hybrid Seal U

Mihai Morcovescu

Leave a Comment