AUTOpro
Generale Green car Stiri

Noul SUV electric BYD Atto 8 a debutat la Paris: până la 775 CP și 653 km autonomie (VIDEO)

BYD a dezvăluit la Paris, în premieră mondială, noul Atto 8, un SUV electric cu cu baterie de 115 kWh și autonomie de până la 653 km.

Cu o putere maximă de până la 775 de cai-putere, acesta devine cel mai puternic crossover cu până la șapte locuri din segmentul său. Modelul va ajunge în Europa în prima jumătate a anului 2027.

BYD Atto dispune de cel mai mare frunk din segmentul său

BYD

BYD a prezentat la Salonul Auto de la Paris modelul Atto 8, noul său model electric cu până la șapte locuri, care vine să încoroneze gama europeană a constructorului chinez. SUV-ul cu emisii zero – prezentat cel mai mare și cel mai avansat SUV dedicat piețelor din Europa – se alătură „fraților” mai mici Atto 2, Atto 3 și Seal U.

Atto 8 măsoară 5,04 metri în lungime, 1,99 metri în lățime și 1,76 metri în înălțime. În ciuda dimensiunilor rezonabile pentru un model cu șapte locuri, habitaclul găzduiește trei rânduri de scaune. Când toate locurile sunt ocupate, portbagajul oferă un volum de încărcare de 270 de litri, care crește la 1.960 de litri după rabatarea rândurilor doi și trei. De asemenea, mașina este dotată și cu un frunk (portbagaj frontal) de 136 de litri, cel mai mare din clasă.

Designul exterior include faruri Matrix LED, lumini de zi subțiri și stopuri cu motivul „Infinity Knot”, în timp ce eleronul posterior și elementele aerodinamice contribuie la îmbunătățirea eficienței. La bord se remarcă plafonul panoramic de 2,39 m², instrumentarul digital de 10,25 inchi, afișajul head-up de 26 de inchi și ecranul tactil central de 15,6 inchi cu Google Built-in.

Scaunele din primele două rânduri sunt încălzite, ventilate și dotate cu funcție de masaj, iar cele de pe rândul al treilea au tetiere reglabile. Dotarea de serie include climatizare automată pe trei zone și tapițerie din piele. Versiunea Excellence primește un sistem audio cu 21 de boxe, în timp ce nivelul de echipare Design oferă „doar” 10 boxe. Echiparea este completată de o încărcare wireless de 50 W și mai multe porturi USB Type-C.

Cel mai puternic SUV cu șapte locuri de pe piață

Noul Atto 8 este echipat cu bateria Blade de a doua generație, care are o capacitate de 115 kWh. Varianta Design cu tracțiune spate folosește un motor de 340 kW (462 CP) și anunță o autonomie mixtă WLTP de 653 km. Accelerația de la 0 la 100 km/h se realizează în 8 secunde.

Versiunea Excellence cu tracțiune integrală AWD adaugă un al doilea motor pe puntea față și atinge o putere cumulată de 570 kW, adică 775 CP, la un cuplu de 775 Nm, ceea ce înseamnă că Atto 8 este cel mai puternic SUV cu șapte locuri din clasa sa. În această configurație, accelerația de la 0 la 100 km/h scade la 4,6 secunde, iar autonomia ajunge la 602 km.

În același timp, pentru prima dată în Europa, pe un model BYD își face apariția tehnologia Flash Charging, care permite încărcarea de la 10% la 97% în doar 9 minute.

Cât costă și cu cine se va bate BYD Atto 8

Cu Atto 8, BYD vrea să se impună în segmentul SUV-urilor electrice mari pentru familie, mizând pe autonomie ridicată, timpi de încărcare foarte reduși și spațiu pentru șapte pasageri. Prețurile nu au fost încă anunțate la Paris, dar sosirea sa în Europa în prima parte a anului 2027 este oficială.

Printre puținii concurenți deja prezenți pe piață se numără modelele mai compacte Peugeot E-5008 și Mercedes-Benz EQB, precum și SUV-urile coreene de dimensiuni mari Kia EV9 și Hyundai Ioniq 9.

Sursa: BYD

Articole similare

EXCLUSIV – Interviu Michael Shu, CEO BYD Europa: „Ne concentrăm pe preferințele clienților europeni!”

Dan Vardie

Volkswagen vrea să închidă patru fabrici din Germania. Vor fi concediați 100.000 de angajați

Mihai Morcovescu

Kia lansează Creativity Drive de Ziua internațională a copiilor

Florin Amariei