AUTOpro
Generale Green car Stiri

Mazda CX-6e a ajuns în România. Cât costă noul SUV 100% electric al niponilor

Mazda CX-6e, noul SUV complet electric al mărcii japoneze, a ajuns în showroom-urile dealerilor din România.

Clienții pot vedea acum noul model în „carne și oase” și pot programa un test drive. Prețurile pe piața locală se situează sub pragul de 49.000 de euro cu TVA inclus.

Noua Mazda CX-6e are un preț de pornire de 45.850 de euro cu TVA

Mazda

Gama electrică Mazda se extinde pe piața din România odată cu sosirea în showroom-uri a noului model CX-6e, un SUV de dimensiuni medii cu emisii zero. Cei interesați pot merge deja la cel mai apropiat dealer autorizat pentru a admira mașina și pentru a programa un test drive.

Din punct de vedere estetic, CX-6e continuă limbajul de design Kodo, definitoriu pentru Mazda, care constă într-o siluetă atletică și linii lucrate cu atenție la detaliu. Această filosofie se păstrează și în habitaclu, care este gândit pornind de la conceptul japonez Ma, prin care se urmărește un echilibru între spațiu, lumină și funcționalitate, pentru o senzație de confort și liniște la bord.

Un avantaj important al prezenței fizice în showroom-urile din țară îl reprezintă posibilitatea de a testa direct elementele care, altfel, sunt greu de evaluat doar din fișa tehnică. Este vorba despre felul în care mașina livrează puterea electrică, comportamentul frânării regenerative, modurile de condus disponibile, precum și modul de funcționare a sistemului de infotainment și a sistemelor de asistență pentru șofer.

Noua CX-6e este oferită pe piața autohtonă în două niveluri de echipare: Takumi și Takumi Plus. În ceea ce privește prețul, acesta pornește de la 45.850 de euro cu TVA pentru echiparea de bază și, respectiv, 48.850 de euro cu TVA, pentru versiunea de top.

Autonomie maximă de 468 km WLTP

Motorul electric de 258 CP este montat pe puntea spate și oferă 290 Nm de cuplu. Cu aceste resurse, sprintul 0-100 km/h durează 8,1 secunde, iar viteza maximă este limitată la 185 km/h.

Energia este furnizată de o baterie de tip litiu-fier-fosfat (LFP) de 78 kWh, care asigură o autonomie de până la 468 km în ciclu WLTP. La o stație de încărcare rapidă DC de până la 200 kW, acumulatorul poate fi încărcat de la 10% la 80% în 24 de minute.

CX-6e se remarcă și printr-o notă vizuală distinctă în gama Mazda. Caroseria are proporții fluide și suprafețe sculptate, iar printre opțiunile de culoare se numără o nuanță de violet intens, cu reflexii care variază în funcție de lumină — un detaliu care face mașina ușor de recunoscut în trafic.

Prin combinația dintre design expresiv, tehnologie electrică modernă și un interior spațios, Mazda CX-6e devine un nou punct de reper în oferta electrică a mărcii. Modelul poate fi văzut și testat de acum la toți dealerii autorizați Mazda din România.

Sursa: Mazda

Articole similare

Nissan vrea ca până în 2026 modelele electrificate să aibă costuri similare cu cele cu motoare termice

Mihai Morcovescu

Acesta este noul Peugeot 408 facelift: noutăți estetice și o nuanță unică pentru exterior

Mihai Morcovescu

BMW a prezentat noul Seria 1: design actualizat și motorizări mild-hybrid cu până la 170 CP

Mihai Morcovescu