Dacia își extinde gama de oferte disponibile prin Programul Rabla 2026, completându-le cu avantajele finanțării Dacia Credit pentru toate modelele din portofoliu.
Astfel, clienții care doresc să își achiziționeze o mașină nouă pot combina prețurile preferențiale ale programului guvernamental cu soluții de leasing financiar avantajoase, indiferent de modelul ales din gama Dacia.
Ce prețuri au modelele Dacia prin Programul Rabla 2026

Constructorul de la Mioveni a anunțat extinderea ofertelor disponibile prin programul Rabla 2026, completate de această dată cu beneficiile suplimentare oferite prin Dacia Credit.
Practic, Dacia pune la dispoziția clienților două căi de achiziție care pot fi combinate, astfel încât fiecare cumpărător să găsească soluția potrivită propriilor nevoi financiare.
Pe lângă prețurile preferențiale obținute prin programul guvernamental, finanțarea de tip leasing financiar prin Dacia Credit vine cu o dobândă fixă pe o perioadă de 60 de luni. De asemenea, clienții vor beneficia de revizii incluse pe o durată de până la 5 ani, asistență rutieră cu autovehicul de înlocuire în caz de nevoie, precum și un proces de aprobare rapidă, direct în showroom.
Bigster și Duster, disponibile prin Rabla și Dacia Credit

Noul Bigster deschide oferta Dacia pentru clienții interesați de un SUV de segment C, cu spațiu generos, confort ridicat și un nivel bun de echipare, păstrând totodată poziționarea de „best value for money” a mărcii autohtone. Astfel, modelul poate fi achiziționat prin Rabla și Dacia Credit la prețuri ce pornesc de la 19.290 de euro.
Alături de vârful de gamă, unul dintre cele mai cunoscute modele ale mărcii românești, Duster, este disponibil prin aceeași ofertă combinată de la 15.900 de euro.
Logan și Sandero Stepway, opțiuni accesibile pentru costuri reduse de utilizare


Pentru clienții care caută în primul rând eficiență și costuri de utilizare reduse, noul Logan rămâne una dintre cele mai accesibile alegeri de pe piața auto din România.
Astfel, berlina de clasă subcompactă este disponibilă prin programul Rabla 2026 și prin Dacia Credit de la 11.990 de euro. În același timp, noul Sandero Stepway poate fi achiziționat prin oferta de finanțare de la 12.990 de euro.
Jogger, soluția pentru familii și clienți activi

Noul Jogger se adresează familiilor și clienților cu un stil de viață activ, care au nevoie de un automobil spațios și versatil, potrivit atât pentru deplasările zilnice, cât și pentru călătoriile de weekend.
Modelul care are lungimea și spațiul unui break, volumul interior al unui monovolum și alura robustă a unui SUV are un preț de pornire de 15.990 de euro prin programul Rabla și Dacia Credit.
Spring, oferta pentru mobilitate electrică accesibilă

Spring, singurul model 100% electric din portofoliul actual al producătorului român, este disponibil prin programul Rabla de la 14.369 de euro, confirmând angajamentul mărcii de a face mobilitatea electrică accesibilă unui număr cât mai mare de clienți.
Mai multe informații privind modelele eligibile, versiunile participante și condițiile de finanțare sunt disponibile în rețeaua comercială Dacia din România și pe www.dacia.ro/promotii-rabla.

