Piața auto românească traversează o perioadă de transformare accelerată, iar unul dintre actorii care au marcat această schimbare este BYD, liderul mondial în producția de autovehicule cu energie nouă.
Spre deosebire de alți producători chinezi, BYD a ales să fie prezent direct în România, printr-o filială proprie, fără a apela la un importator intermediar.
Structura NSC: ce presupune modelul de distribuție directă BYD

Această abordare se concretizează printr-un model de tip NSC (National Sales Company), care garantează coerență națională în ceea ce privește prețurile, identitatea de brand și procesele operaționale, dar și campanii de marketing coordonate și lansări sincronizate în mai multe piețe. Echipa din București a gestionat simultan și intrarea BYD pe piața din Bulgaria, proces finalizat în același interval de 12 luni.
Prezența directă a producătorului auto aduce beneficii concrete pentru clienți pe mai multe planuri. În privința service-ului și garanției, eventualele probleme sunt tratate direct de BYD. Piesele de schimb sunt disponibile mai rapid, soluțiile tehnice sunt identificate mai eficient, iar responsabilitatea față de satisfacția clientului este asumată de la sursă.
Din perspectiva valorii de revânzare, BYD aplică o politică consecventă de protejare a valorii vehiculelor, iar acțiunile promoționale sunt construite în jurul beneficiilor de finanțare sau servicii aftersales, nu al reducerilor de preț. În plus, accesul direct la producător reprezintă o dovadă tangibilă a angajamentului față de piața locală, susținut prin investiții în marketing, stocuri, echipe și proiecte dedicate.






Ce câștigă dealerii dintr-un parteneriat fără intermediari
Cele 30 de puncte de reprezentanță BYD din România operează cu suportul nemijlocit al producătorului: procese standardizate la nivel național, acces direct la stocuri și piese, precum și sprijin în activitățile de marketing local. Coerența de brand la scară națională protejează investiția fiecărui dealer și asigură predictibilitate în activitatea de zi cu zi.
„BYD a ales prezența directă în România pentru că și-a asumat responsabilitatea față de fiecare client și partener în parte. Într-un an, am construit o rețea națională de 30 de dealeri, am lansat patru modele noi și am extins operațiunile simultan în Bulgaria. Aceasta este dovada că modelul de prezență directă funcționează și că românii au acordat încredere brandului”, a declarat Andrei Duică, Deputy Country Manager România & Bulgaria.
Portofoliul actual BYD acoperă segmente variate, de la modele orientate spre mobilitatea urbană, precum Dolphin Surf, până la soluții B2B, precum Seal 6 DM-i. Infrastructura de service și disponibilitatea pieselor de schimb sunt asigurate prin întreaga rețea națională de dealeri autorizați.
După un prim an în care a validat eficiența modelului direct, BYD România pășește în cel de-al doilea exercițiu cu o rețea deja matură și cu ambiția de a-și consolida poziția pe una dintre piețele cu cea mai rapidă dinamică de creștere a segmentului NEV din Europa Centrală și de Est.

