AUTOpro
Stiri Generale Green car

Mercedes-Benz va lansa nu mai puțin de 16 modele în 2026. Șapte vor fi în premieră mondială

Mercedes-Benz tocmai a anunțat că își va extinde portofoliul în următoarele trei luni cu o serie de modele noi și facelift-uri, consolidându-și poziția pe segmentul de lux și aducând noutăți semnificative pentru piața europeană.

Piața auto din Europa, aflată într-o perioadă de tranziție spre electrificare, se pregătește pentru noi lansări de modele premium care să atragă clienții interesați atât de motorizările clasice, cât și de cele electrificate.

Mercedes-Benz pregătește șapte lansări în premieră mondială în următoarele trei luni

Mercedes-Benz

Mercedes-Benz a dezvăluit recent noul S-Class cu facelift, însă aceasta este doar una dintre noutățile pregătite de constructorul german în 2026. Astfel, în următoarele trei luni va lansa în premieră mondială șapte noi modele, iar până la finalul anului vor mai avea loc alte nouă lansări. Acestea vor acoperi toată gama din Stuttgart, de la modele entry-level până la cele de top.

Așadar, nu mai puțin de 16 vehicule noi sunt așteptate până la sfârșitul anului, iar aproape la fel de multe vor sosi în 2027. Cele mai multe automobile vor fi echipate cu motoare convenționale, însă își vor face loc în portofoliu și câteva modele pur electrice noi sau versiuni actualizate până la sfârșitul anului viitor. Oficialii Mercedes-Benz nu au dezvăluit încă denumirile exacte ale modelelor, dar există indicii clare despre ceea ce urmează.

Astfel, facelift-ul Maybach S-Class este aproape sigur că se numără printre noutățile din 2026 și ar trebui să debuteze în curând. Spunem asta, având în vedere că noua variantă standard S-Class a fost prezentată la sfârșitul lunii ianuarie. Tot în acest an este programată o actualizare și pentru GLS, iar logica sugerează că versiunea luxoasă Maybach își va face debutul la scurt timp după aceea.

Celălalt model de top cu motor termic ar putea fi noul G-Class Cabriolet, deja anunțat, sau un model de performanță care va purta sigla AMG, precum CLE cu motor V8. În ceea ce privește gama electrică, debuturile probabile din acest an vor fi facelift-urile EQS și EQS SUV. Dacă Mercedes-Benz consideră aceste două actualizări ca un singur model, cealaltă noutate ar putea fi super-sedanul electric AMG, care va înlocui indirect GT 4-Door Coupe pe benzină.

Ce modele vor debuta în 2027

Pe segmentul Core, sedanul C-Class și versiunea break ar urma să primească o restilizare la mijlocul ciclului de viață. De asemenea, nu ar fi surprinzătoare nici revizuirile GLC și GLC Coupe cu motoare convenționale, care ar urma să fie aliniate astfel cu versiunea complet electrică GLC. Rămânând la EV-uri, primul C-Class care nu va avea motor termic este programat pentru lansare tot în 2026. Nici unul dintre modelele acoperite nu include EQE sau EQE SUV, deoarece ambele vor fi retrase în acest an.

În gama entry level, noua generație GLA ar trebui să fie dezvăluită mai târziu în acest an, împreună cu o versiune complet electrică cu sufixul „with EQ Technology”. Prin această nouă serie de modele, cei de la Mercedes își consolidează oferta de motoare convenționale și electrice într-un portofoliu unificat, adoptând un design comun și renunțând la profilul oval al primelor modele EQ.

Deși este prea devreme să spunem care vor fi modelele programate pentru lansare în 2027, Mercedes a confirmat deja dezvoltarea unui G-Class mai mic și a unui nou automobil care va înlocui actualul A-Class. Acesta din urmă nu va fi relansat ca un hatchback, ci ca un hibrid ce va fi poziționat, se pare, între un minivan și un SUV. Totodată, un SUV electric AMG este în dezvoltare și ar putea fi lansat tot anul viitor.

Sursa: Mercedes-Benz via Motor1

Articole similare

Ford va continua să producă mașini echipate cu motoare termice și după anul 2030

Mihai Morcovescu

Europa, o împătimită a automobilelor electrificate. Mașinile noi înmatriculate în 2020

Florin Amariei

BMW a dezvăluit noua generație X3: motorizare PHEV nouă cu 299 CP și autonomie electrică de 90 km

Mihai Morcovescu