Conform unor informații recente apărute în presa germană, Volkswagen ar fi hotărât să amâne debutul viitorului Golf complet electric.
Acesta ar fi trebuit să își facă debutul cel mai târziu în 2029, însă planurile companiei au fost date peste cap.
Viitorul Volkswagen Golf nu va mai fi lansată în 2029

Noua generație a unuia dintre cele mai populare hatchback-uri din lume va fi una exclusiv cu propulsie cu zero emisii. Conform planului inițial, viitorul Volkswagen Golf EV ar trebui să fie lansat nu mai devreme de 2029. Cu toate acestea, debutul modelului a fost amânat.
Conform unor publicații germane de specialitate, această amânare ar fi determinată de costurile ridicate necesare modernizării uzinei de la Wolfsburg. Surse din interiorul companiei, citate sub protecția anonimatului, au precizat că lansarea lui Golf electric ar putea fi întârziată cu aproximativ nouă luni, ceea ce pune sub semnul întrebării întreg calendarul de tranziție stabilit de Volkswagen. Și asta, în contextul în care constructorul se confruntă oricum cu dificultăți financiare și tehnice legate de tranziția accelerată către electromobilitate.
Până atunci, însă, actualul Golf cu propulsoare termice va continua să fie fabricat până aproape de jumătatea deceniului următor. Planurile germanilor prevăd relocarea producției în Mexic începând din 2027.
Decizia nu afectează doar Golf-ul, ci și alte proiecte din gama electrică a mărcii. Lansarea versiunii pe baterii a SUV-ului T-Roc a fost la rândul ei decalată. În plus, planurile de mutare a producției actualei generații Golf au fost împinse mai târziu decât se anticipa inițial.



Probleme la uzina principală din Wolfsburg
Amânarea lansării modelului Volkswagen Golf EV le oferă rivalilor chinezi, în frunte cu BYD, mai mult timp pentru a-și accelera expansiunea europeană și pentru a prelua o cotă de piață mai mare a lui VW în regiune. Planul producătorului german de a concura cu rivalii chinezi include lansarea a patru mașini electrice de bază, cu prețuri de pornire de aproximativ 25.000 de euro, începând cu 2026.
Totodată, conducerea grupului lucrează la un nou plan bugetar pentru perioada 2026-2030, care ar trebui să redefinească prioritățile investiționale și să stabilizeze tranziția către electromobilitate. O mică parte din bugetul estimat la 160 de miliarde de euro ar putea fi alocată pentru remedierea problemelor tehnice de la Wolfsburg, a declarat una dintre persoane.
Contextul nu este deloc simplu pentru uzina principală din Wolfsburg. Potrivit relatărilor, angajații se confruntă cu probleme tehnice frecvente. Există defecțiuni ale echipamentelor care încetinesc ritmul de producție sau chiar determină oprirea temporară a liniilor de asamblare. Aceste blocaje ar putea reduce capacitatea de producție cu până la 1.000 de unități pe săptămână până la finalul anului, amplificând presiunea asupra grupului.