Recent, un prototip Volkswagen Golf R misterios a fost surprins în timpul unor teste pe legendarul circuit de la Nürburgring.
Fanii mărcii speculează deja, spunând că ar putea fi vorba despre o nouă variantă a hot-hatch-ului, posibil Golf R 350 sau chiar Golf R Clubsport.
Prototipul Volkswagen ar putea fi chiar următorul Clubsport

Volkswagen nu este străin de edițiile speciale ale modelului Golf R deoarece, în ultimii ani, am văzut mai multe astfel de versiuni dedicate. Spre exemplu, în 2022, germanii au lansat ediția Golf R 20th Anniversary Edition, care a fost urmată un an mai târziu de Golf R 333.
Se pare, însă, că un nou model special este în pregătire, după ce fotografii spion au surprins pe circuitul de la Nürburgring un prototip aflat în teste. Modelul misterios, condus de pilotul de teste oficial Benny Leuchter, a atras imediat atenția datorită capotei ventilate. La o privire mai atentă se observă și un spoiler față ușor modificat, dar și ceea ce pare a fi un radiator mai mare și prize de aer mai mari pentru o răcire mai eficientă a motorului.
În rest, modelul păstrează elementele familiare, inclusiv un set de jante ușoare, un sistem de frânare de înaltă performanță cu etriere inscripționate „R”, un sistem de evacuare cu patru țevi și un eleron spate finisat în negru piano, montat deasupra lunetei.









Deși modificările vizibile par minore, este posibil ca sub caroserie să existe îmbunătățiri semnificative. Deja se speculează că viitorul model ar putea depăși pragul de 350 CP și că ar urma să fie denumit Golf R 350. Totuși, există și informații despre o posibilă versiune Golf R Clubsport.
Modelul actual destinat pieței europene este echipat cu un motor turbo cu patru cilindri de 2,0 litri, capabil să livreze 333 CP și 420 Nm de cuplu. Propulsorul este cuplat la o transmisie automată cu dublu ambreiaj cu șapte trepte și la un sistem de tracțiune integrală. Cu aceste resurse, actualul Volkswagen Golf R este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde și să atingă o viteză maximă de 250 km/h.