AUTOpro
Generale Green car Hybrid Plug-in Hybrid Stiri

Noul Jeep Compass: au apărut primele fotografii neoficiale

Jeep se pregătește de lansarea noii generații a SUV-ului de clasă compactă Compass, iar primele imagini cu viitorul model au apărut deja în mediul online.

Noul crossover va fi disponibil în variante hibride și plug-in hybrid, precum și într-o versiune complet electrică.

Noul Jeep Compass primește noutăți estetice inspirate de „fratele” Avenger

Jeep

În ultimele luni, constructorul american a alimentat curiozitatea fanilor printr-o serie de imagini teaser cu noul Compass, inclusiv varianta complet electrică. Acum, însă,. datorită unor fotografii scăpate pe internet, putem vedea cum va arăta SUV-ul.

Fotografiile neoficiale publicate de publicația braziliană Quatrorodas ne dezvăluie un design mai pătrățos pentru noul Compass comparativ cu predecesorul său. Crossover-ul adoptă linii mai angulare și o siluetă robustă, inspirată de noul Avenger. Detaliile de caroserie includ o serie de elemente de protecție din plastic, care accentuează caracterul aventurier.

Versiunea finisată într-o nuanță de verde lime este versiunea pur electrică, care este trădată de emblema „e” de pe hayon. De asemenea, modelul alb cu accente negre ar putea fi echiparea Trailhawk.

Habitaclul aduce un aer modern și practic. Aici există un ecran multimedia de mari dimensiuni, comenzi fizice ușor accesibile, un acoperiș panoramic și o trapă acționată electric. Aceasta din urmă se va regăsi pe versiunile de top. De asemenea, avem un Head-up Display, finisaje din piele cu cusături contrastante și multiple spații pentru depozitare.

Versiune electrică ce va oferi până la 325 CP

Noul Jeep Compass este construit pe platforma STLA Medium dezvoltată de grupul Stellantis. Este aceeași folosită și de Peugeot 3008, Peugeot 5008, Opel Grandland și Citroën C5 Aircross. Arhitectura permite o gamă largă de motorizări, inclusiv variante e-Hybrid, e-Hybrid plug-in și una 100% electrică.

Se poate presupune că unele versiuni vor oferi tracțiune integrală, rămânând fidele moștenirii off-road a Jeep. Bazat pe Peugeot e-3008, Compass-ul electric ar putea primi două motoare electrice cu până la 325 CP. Acestea ar putea primi energie de la baterii de 73 kWh și de 97 kWh.

Lansarea oficială a noului Jeep Compass este programată pentru sfârșitul acestui an. Americanii au confirmat că SUV-ul va fi asamblat în Italia.

Sursa: Quatrorodas

Articole similare

JaguarLandRover nu intenţionează să producă maşini complet autonome

CES 2023: HOLON este un vehicul autonom desenat de Pininfarina ce va intra în producție din 2025

Darius Pana

Noua Lada Iskra este o Dacia Logan în variantă rusească, ce oferă până la 106 CP

Mihai Morcovescu