AUTOpro
Generale Green car Stiri

Noul Charger Dodge va sosi în Europa în 2025 în versiuni electrice și termice

Potrivit celor mai noi informații care circulă în industrie, noul model Dodge Charger va fi disponibil în Europa începând din 2025.

Aceste informații au fost confirmate de un reprezentant al constructorului american de muscle-car-uri.

Dodge Charger va fi oferit în Europa atât în varianta sedan, cât și coupe

Dodge

Pasionații de muscle-car-uri din Europa, dar și din Orientul Mijlociu vor avea de anul viitor acces la gama completă de noi modele Dodge Charger. Oficialii grupului Stellantis au anunțat în mod oficial că toate cele patru versiuni, deci inclusiv cele sedan și coupe, vor fi disponibile în ambele regiuni. Vânzările vor demara la sfârșitul lui 2025.

Un purtător de cuvânt al Dodge a confirmat această informație, declarând: „Dodge Charger va fi disponibil în Orientul Mijlociu începând cu a doua jumătate a anului 2025 și va ajunge și în Europa, prin importatori, în aceeași perioadă”. Pe piața europeană, clienții vor putea alege inclusiv variantele de caroserie coupe și sedan, ambele echipate cu motorizări electrificate sau termice pe benzină.

Primul Charger „new-age” este Daytona EV. Versiunea complet electrică este oferită în două configurații. Cea de bază Daytona dezvoltă 456 CP și 547 Nm. Versiunea de top, Daytona Scat Pack, generează 630 CP și 849 Nm de cuplu. Aceasta din urmă este capabilă să sprinteze de la 0 la 100 km/h în doar 3,3 secunde. Ambele modele folosesc o baterie cu o capacitate de 100,5 kWh.

Pentru fanii motoarelor termice vor exista două versiuni ale propulsorului Hurricane de 3,0 litri, cu 6 cilindri în linie. Versiunea de bază generează 420 CP și 637 Nm, iar cea mai puternică oferă 550 CP și 746 Nm. Indiferent de motorizare, va fi disponibilă o transmisie automată cu 8 trepte.

Sursa: Carscoops

Articole similare

Volvo devine primul producător auto care emite pașapoarte digitale pentru baterii

Mihai Morcovescu

Mercedes E 63 AMG Estate – primele fotografii spion

administrator_autopromag

EVENIMENT Exclusiv AUTOpro – Interviu cu încă un român de success: Dana Cortina, Director General Volkswagen Group Retail Spain

Dan Vardie