AUTOpro
Inside story

Surpriză pe piața românească a mașinilor de ocazie: Tesla Model S de vânzare

Despre succesul poate neașteptat de acum câțiva ani al lui Tesla am mai vorbit. În prezent, compania americană vinde foarte bine berlina ”Model S” și pregătește lansarea comercială a crossover-ului ”Model X”. Conform oficialilor, livrările acestuia vor debuta în a doua parte a acestui an, cel mai probabil în trimestrul IV. Totuși, Auto pro a obținut o informație direct de la un dealer din Statele Unite, cum că acestea vor începe cu adevărat, ”cu puțin noroc”, abia în primăvara lui 2016. Motivul întârzierii se referă la problemele de etanșeitate ale ușilor spate de tip ”gullwing” (sau ”Falcon Wing”, cum le prezintă Tesla), pe cât de spectaculoase și utile, pe atât de complicate.

Oricum, ținând cont de trendul actual al pieței auto, cu accent pe succesul segmentului crossover/SUV, AUTO pro estimează că Model X ar putea ajunge, în primul an complet de fabricație, până la 50.000 de unități vândute. Desigur, este de așteptat ca, în paralel, vânzările lui Model S să intre pe o pantă descendentă, așa că cei de la Tesla s-ar putea să nu fie chiar îngrijorați de întârzierea lui ”Model X”, care îi poate permite berlinei să ajungă la un plafon record de vânzări în 2015.

tesla2

În România există deja câteva exemplare  ”Model S”, însă probabil le-ai putea număra pe degetele de la o mână. Evident, ar fi de așteptat să nu existe oferte second-hand, însă nu este așa. Astfel, unul dintre primii proprietari ai modelului deja și-a pus automobilul în vânzare, dar nu pentru că ar fi nemulțumit de mașină, ci dimpotrivă, pentru că așteaptă un model nou, în versiunea de vârf, P85D (cu tracțiune integrală și 691 CP), care a debutat recent. Proprietarul a declarat pentru AUTO pro că este înscris pe listă și pentru un Model X.

tesla4

Așadar, dacă sunteți interesant de achiziția unui Model S impecabil, cu un preț excelent, acum aveți soluția cea mai simplă. Automobilul este de producție 2014, este înmatriculat în România, este dotat complet (plafon din sticlă cu trapă culisantă, sistem dublu de alimentare, sistem de încălzire rapidă și anti îngheț, amortizoare sport, asistentă parcare electronică / video, interior piele, jante și anvelope separate vară/iarnă etc.) și are o culoare specială (British Racing Green) aparținând unei serii unice. Puterea de 385 CP asigură o accelerație de la 0 la 100 km/h în numai 4,2 secunde, o performanță demnă de un automobil sport. Exemplarul prezentat este dotat cu bateria de acumulatori de 85 kW, cea mai mare de la Tesla, dar și de pe piața mondială de profil la ora actuală, ceea ce îi conferă o autonomie de până la 500 km.

tesla5

Mașina are un rulaj de 6.000 de kilometri și este de vânzare pentru prețul de 85.000 de euro. Desigur, fiind vorba de un automobil 100% electric, nu se plătesc taxe la înmatriculare sau impozite anuale.

tesla1

Articole similare

Premieră mondială: noul van de la LEVC

Dan Vardie

Start vânzări Dacia Spring

Dan Vardie

Viitorul Dacia

Gabi Gogiu

Leave a Comment