AUTOpro
Prezentari Stiri

Noua Pagani Huayra Tricolore, gata de „decolare”

huayra tricolore

Pagani Automobili marchează aniversarea de 60 de ani a Frecce Tricolori cu noua Pagani Huayra Tricolore. Vor fi realizate numai trei exemplare pentru întreaga lume.

Conform unui set de informații remis AutoPro, Pagani Automobili anunță la final de 2020 apariția unei ediții complet speciale și exclusiviste pentru Huayra – Tricolore.

Grupul de pregătire aeriană 313 – numele oficial al departamentului Forțelor Aeriene Italiene fondat pe 1 martie 1961 la baza militară Rivolto – cunoscut mai degrabă drept Pattuglia Acrobatica Nazionale (PAN) sau Frecce Tricolori este moștenitorul de drept al unei tradiții complet italiene cu privire la acrobații aeriene ale cărei rădăcini se extind până în anul 1920. Cu ale lor 10 avioane Aermacchi MB-339A P.A.N, nouă zburând în formație și unul singur, Frecce Tricolori se numără printre patrulele aeriane cele mai cunoscute la nivel global.

Au reușit până acum să uimească orice audiență cu capabilitățile lor si pentru mai bine de jumătate de secol continuă să se provoace și îmbunătățească constant. Pagani spune că zborul acestora reprezintă o mărturisire grozavă a perfecțiunii. Ceea ce face acest grup cu totul special este calitatea cu care piloții își demonstrează de fiecare dată capacitățile. Grupul creează „o frumoasă uimire” pentru toți cei care au șansa să îi privească.

Frecce Tricolori au o misiune nobilă: ei trebuie să afișeze cu mândrie și finețe drapelul Italiei pe cer. Pentru a face de fiecară dată asta cu brio au nevoie de o imensă capacitate de atenție, multă pregătire și folosirea celor mai bune materiale care permit tehnici vizuale incredibile.

Pagani le-a mai oferit acestora un omagiu în 2010, când a prezentat lumii întregi Zonda Tricolore. A fost un hypercar produs în doar trei exemplare, fix câte culori regăsim și pe steagul țării peninsulare.

Acum, 10 ani mai târziu, odată cu aniversarea a 60 de ani de existență a Frecce Tricolori, Pagani lansează o noua ediție extrem de limitată în cinstea acrobaților aerieni: Huayra Tricolore.

Pagani Huayra Tricolore – dovadă că încă se poate

„Într-un 2020 care ne-a testat așa cum nu am mai fost vreodată provocați, suntem extrem de mândri să anunțăm că putem să oferim din nou un simbol adevărat al performanței de top care, simultan, servește drept amintire pentru o mândrie națională – Frecce Tricolori. Este un țel pe care l-am atins în urma redescoperirii conexiunii dintre om și mașină. Această Huayra este desprinsă din era în care atât omul, cât și automobilul urmăreau depășirea barierilor. Pentru noi toți Frecce sunt un exemplu de determinare și dedicare. Sperăm doar ca Huayra Tricolore să fie un tribut pe măsură”, a spus Horacio Pagani, fondator și designer-șef al Pagani Automobili.

Huayra Tricolore aduce în formă de automobil designul fără de greșeală folosit pentru patrula aeriană Aermacchiși combină, în fiecare detaliu, știința aeronauticii cu forma elegantă. Împinge efectiv limitele automotive pe care le cunoaștem.

Constructorul auto a folosit o nouă idee pentru bara față, unde a pus bazele unui profil aerodinamic complet nou care să garanteze maximum de aerodinamicitate. Rolul acestor schimbări este esențial pentru păstrarea aderenței la viteze superioare și pentru răcirea eficientă a elementelor care au nevoie de curenți de aer. Schimbul de căldură realizat oferă, așadar, posibilitatea ca unitatea de putere V12 să lucreze la maximum de potențial de fiecare dată. Mai mult, a fost adăugată și o noua cale de ventilație pentru plafon care permite pătrunderea aerului direct la motor. Pagani a implementat, totodată, schimbări radicale pentru celelalte elemente care caracterizează capacitatea aerodinamică a mașinii pentru a-i permite să străpungă aerul fără probleme.

Motorul V12 al Mercedes-AMG produce 840 de CP la 5900 rpm și oferă un cuplu de 1100 Nm de la 2000 rpm și până la 5600 rpm. Acesta este conectat la o cutie de viteze secvențială în șapte trepte, iar sistemul de tracțiune este ajutat de un diferențial electromecanic. Întregul sistem de transmisie este cu 35% mai ușor.

Huayra Tricolore reprezintă o concentrare de concepte și tehnologii specific aeronautice dezvoltate pentru o singură și specială mașină.

Inginerie aerospațială pentru un autovehicul de excepție

Proiectarea și dezvoltarea nu au impactat doar estetica mașinii, ci a implicat și o meticulozitate în regândirea tuturor echipamentelor tehnice ale mașinii, cu o atenție deosebită acordată cercetării privind greutatea, permițând astfel Huayra Tricolore să-și atingă performanța maximă.

Noul șasiu realizat din materiale compozite de ultimă generație, precum Carbo-Titanium HP62 G2 și Carbo-Triax HP62, a permis îmbunătățirea considerabilă a proprietăților mecanice, în ceea ce privește rigiditatea la torsiune și flexiune, asigurând astfel un răspuns dinamic mai bun al mașinii în timpul conducerii și o mai mare siguranță în situații critice.

Întreaga mașină cântărește doar 1,27 tone fără combustibil în rezervor.

Geometria ansamblului suspensiei este concepută pentru a transfera efectiv toți cei 840 CP ai Pagani V12 la sol, reducând efectele de scufundare și rulare în timpul frânării și, respectiv, în viraje. În combinație cu suspensia activă controlată electronic și amortizoare interconectate cu aerodinamica activă se sporește și mai mult stabilitatea vehiculului, se asigură un perfect echilibru dinamic, adaptând setările mașinii la nevoile șoferului și provocările traseului.

Fiecare model Pagani Huayra Tricolore are un preț de plecare de 5,5 milioane euro fără TVA inclus. Da, există și opțiuni.

Cele trei modele sunt numerotate 0, 1 și 10, conform împărțirii echipei Frecce Tricolori: 0 e comandantul, 1 e șeful formației și 10 este pilotul solo care se ocupă de cele mai spectaculoase mișcări.

Pagani Huayra Tricolore folosește Pirelli P Zero Trofeo R.

Articole similare

Tesla importă în Europa mașini fabricate în China

Dacia a lansat în premieră cutia de viteze Easy-R (video)

administrator_autopromag

ECOBEST Challenge 2023 – Electrified by VinFast – testele certificate Bureau Veritas vor avea loc între 27 și 29 iunie

Darius Pana

Leave a Comment