Reprezentanții Volkswagen au anunțat că a încetat producția modelului de clasă mică Polo în Europa după 40 de ani, la fabrica din orașul spaniol Pamplona.
Constructorul german a oprit producția celui mai accesibil vehicul din gamă deoarece își va concentra atenția pe vehiculele electrice mai mici.
Volkswagen va recola producția lui Polo în Africa de Sud

Producătorul de automobile din Wolfsburg a asamblat modelul Polo la uzina din Pamplona încă din anul 1984. În cele patru decenii, aici au fost produse peste 8,4 milioane de exemplare, acesta fiind unul dintre cele mai vândute modele din istorie la nivel continental.
Spre exemplu, Polo a fost al optulea cel mai bine vândut model de clasă mică din Europa în primele opt luni din 2024, cu peste 90.100 de unități comercializate. Cu toate acestea, cei de la Volkswagen se pregătesc să lanseze noi vehicule electrice mai mici și mai accesibile, iar acestea vor fi construite la Pamplona.
Începând din 2026, la această fabrică va începe producția a două SUV-uri cu emisii zero de mici dimensiuni. Noile crossovere electrice vor folosi o versiune modificată a platformei MEB dezvoltată de Volkswagen. Este vorba despre aceeași arhitectură pe care au fost construite și Volkswagen ID.3 sau ID.4. În același timp, vorbim despre o platformă pe care „stau” și alte modele precum Audi Q4 e-tron sau Ford Explorer.






Volkswagen a oferit o primă privire asupra viitorului său SUV odată cu dezvăluirea conceptului ID.2all. Viitorul ID.2 de serie va fi un model electric similar ca dimensiuni cu Polo. Acesta ar urma să aibă un preț de circa 25.000 de euro.
Ultimul VW Polo a fost produs în Spania în luna iulie. Acesta era vopsit în albastru și echipat cu un motor TSI de 1,0 litri și 95 CP. Producția lui Polo va fi relocată la uzina din Kariega (Africa de Sud).Cu toate acestea, modelul subcompact va continua să fie vândut în Europa. De asemenea, Volkswagen va continua să construiască modelele T-Cross și Taigo în Spania, după cum a anunțat compania germană.