Japonezii de la Mazda au anunțat în mod oficial că următoarea generație a crossover-ului CX-5 va fi lansată la sfârșitul anului 2027.
Acest SUV va marca un moment important pentru brandul nipon, deoarece va fi primul model echipat cu noul motor termic Skyactiv-Z.
Noul motor Mazda va fi mai eficient și va respecta normele de poluare Euro 7

Viitoarea generație CX-5, a treia din istorie, va fi lansată peste mai bine de doi ani. Aceasta va beneficia de un propulsor hibrid de 2,5 litri, cu patru cilindri în linie, care va fi conform noilor standarde de emisii Euro 7.
Mazda promite că noul Skyactiv-Z va oferi o eficiență termică superioară, precum și un consum mai mic de carburant comparativ cu actualele Skyactiv-G și Skyactiv-X. Japonezii spun că acesta reprezintă „motorul termic ideal”. Pe lângă unitățile cu patru cilindri, noua gamă de motoare va include și versiuni cu șase cilindri în linie.



Oficialii mărcii asiatice au anunțat că vor reduce numărul de variante de motorizare, după introducerea noului Skyactiv-Z. Concret, vor fi eliminate peste 50% dintre configurațiile disponibile în prezent. Modificarea motoarelor existente pentru a respecta noile norme de poluare ar fi redus producția cu până la 30%. În schimb, Skyactiv-Z va aduce un nivel mai mic de emisii de CO2, fără să-i fie afectate performanțele.
În paralel cu dezvoltarea noii generații CX-5, Mazda va continua să îmbunătățească motorul rotativ Acesta va rămâne în ofertă cu rol de „range extender”, la fel ca pe MX-30 e-Skyactiv R-EV. În timp ce versiunea pentru Europa a crossover-ului folosește un motor rotativ de 830 cmc ca generator, în SUA, va fi oferită o configurație mai puternică, ce va avea două rotoare.
De asemenea, Mazda lucrează în prezent la un nou SUV pur electric, care este planificat pentru lansare tot în 2027. Acesta va folosi o platformă modulară și baterii furnizate de Panasonic.