AUTOpro
Generale

UE consideră camionetele americane prea periculoase pentru Europa. „Pot aduce moartea pe șosele”

Ecologiștii europeni avertizează în legătură cu pericolul pe care îl reprezintă pentru Europa camionetele de mari dimensiuni produse în SUA.

Aceștia spun că aceste autovehicule își fac loc tot mai mult pe Bătrânul Continent din cauza unei lacune existente în normele UE. De asemenea, activiștii de mediu sunt de părere că pick-up-urile americane sunt prea mari și prea poluante și că acestea ar putea spori numărul de accidente mortale pe șoselele europene.

Numărul de camionete americane din Europa a crescut de peste 2,5 ori în trei ani

UE

Acesta ar putea fi doar începutul unui război economic între UE și SUA. Printr-o scrisoare adresată celor cinci comisari europeni, activiștii cer ca Bruxelles să acopere o lacună existentă în ceea ce privește importul de mașini americane „supradimensionate”.

Numărul de autovehicule 4×4 omologate pentru drumurile din Europa printr-o procedură destinată vehiculelor care nu se încadrează în normele europene a crescut de la 2.900 în 2019 la 6.800 în 2022. Spre exemplu, popularul pick-up Dodge Ram, care are o lungime de aproape 6 metri, o înălțime de 2 metri și o greutate de peste 2,6 tone, a reprezentat aproximativ 60% dintre acestea. Pick-up-ul este fabricat de o filială a gigantului auto Stellantis.

„UE trebuie să închidă un drive-thru de reglementare care permite accesul unui număr mare de camionete de mari dimensiuni importate din SUA. Acestea sunt intrinsec periculoase”, a declarat Ceri Woolsgrove, oficial al Federației Europene de Ciclism. Vehiculele masive de fabricație americană sunt extrem de periculoase pe șoselele din Europa, avertizează organizațiile care reprezintă bicicliștii, pietonii și consumatorii, relatează Politico.

Dar și orașele, grupul de siguranță rutieră ETSC și lobby-ul pentru transporturi ecologice Transport & Environment, într-o scrisoare comună adresată comisarului pentru piața internă, Thierry Breton, și colegilor săi din domeniul transporturilor, acțiunii climatice, mediului și justiției.

Cu o parte frontală, „care adeseori este mai înaltă comparativ cu un copil în vârstă de 10 ani”, pick-up-urile americane limitează vizibilitatea. De asemenea, ele sunt dificil de manevrat și s-a dovedit că rănesc grav și chiar omoară alți participanți la trafic, având o rată alarmant mai mare comparativ cu cea a mașinilor obișnuite atunci când sunt implicate în accidente”, au scris ecologiștii într-o scrisoare trimisă la Bruxelles.

Aproape 20.000 de persoane au murit pe șoselele din Europa în 2021

„Un import american letal își face loc pe străzile Europei”, a comentat James Nix, manager pentru vehicule la Transport & Environment. La început de 2023, institutul belgian de siguranță rutieră VIAS a ajuns la concluzia că, deși șoferii unui pick-up au mai puține șanse să fie răniți într-un accident, persoanele din mașinile cu care intră în coliziune prezintă un risc mult mai mare de a suferi răni grav sau chiar mortale.

Astfel, un pieton sau un biciclist lovit de un pick-up prezintă un risc cu 90% mai mare de a fi rănit grav și cu aproape 200% mai mare de a muri decât dacă ar fi lovit de o mașină „normală”, potrivit datelor publicate de institutul belgian.

În același timp, grupurile americane au ajuns la o concluzie similară. Mai exact, studiile efectuate de Insurance Institute for Highway Safety sugerează că șoferii de vehicule mai mari provoacă mai multe daune când lovesc un pieton. Insitutul american a estimat că 42.795 de persoane au murit pe drumurile americane în 2022, în timp ce, în UE, s-au înregistrat 19.917 de decese pe șosele. „Pick-up-urile puternice și supradimensionate produse în SUA sunt acum cu miile în Europa din cauza unei lacune care împiedică eforturile UE de a face drumurile noastre mai sigure și mai curate”, a declarat Antonio Avenoso, directorul executiv al grupului de siguranță rutieră ETSC.

„UE și statele membre trebuie să colaboreze pentru a elimina această lacună și pentru a se asigura că această invazie nedorită nu subminează obiectivele noastre de siguranță rutieră și de mediu”, a adăugat acesta.

Normele UE privind omologarea vehiculelor americane trebuie revizuită

Normele europene privind omologarea acestui tip de automobile stabilesc procesul de certificare a conformității unui vehicul cu standardele de siguranță și de mediu. Totuși, dealerii pot importa din afara blocului comunitar și mașini care nu sunt omologate pentru a putea fi comercializate pe piața europeană, parcurgând o procedură de omologare individuală a acestora.

Grupurile adverse au avertizat însă că standardele pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele prin acest proces nu numai că sunt sub nivelul normelor UE, însă o actualizare pe care o pregătește Comisia Europeană le-ar putea slăbi și mai mult.

Printre cerințele de siguranță ale blocului comunitar pentru vehiculele omologate de tip UE care nu ar fi necesare pentru omologarea individuală a mașinilor se numără frânarea automată de urgență, asistența inteligentă la viteză, asistența la frânare, sistemele de avertizare în caz de distragere a atenției, precum și serviciile de înregistrare a datelor despre evenimente, se arată în scrisoarea trimisă de activiști la Bruxelles.

De asemenea, omologarea individuală a vehiculelor permite ca pick-up-urile importate să evite legislația UE privind clima deoarece emisiile de dioxid de carbon nu sunt luate în considerare în cadrul obiectivelor climatice ale constructorilor de automobile, s-au plâns organizațiile. „UE interzice importurile anumitor produse alimentare, însă oferă o portiță pentru aceste camionete monstruoase care nu respectă standardele europene de siguranță și de poluare”, a mai spus James Nix. „Politicienii trebuie să acopere aceste lacune pentru a salva vieți”.

Sursa: Politico

Articole similare

Fabrice Cambolive, fost director la Dacia, va fi începând cu 1 februarie noul CEO al mărcii Renault

Mihai Morcovescu

Noua Toyota Hilux electrică va fi introdusă în producția de serie în 2025

Mihai Morcovescu

Travel Tips | Indian Customs To Know Before Visiting India

Mihai Predescu