AUTOpro
Generale Stiri

Uber Freight este serviciul dedicat camionagiilor

Compania de ride-sharing americană ar putea să dea lovitura cu noul serviciu „Uber Freight” dedicat operatorilor comerciali – în esență, un serviciu ce conectează rapid și facil companii de transport și operatori independenți cu încărcături ce trebuie transportate dintr-un loc în altul. Aplicația dedicată arată aproape la fel ca versiunea clasică, dar este îndreptată către șoferi profesioniști verificați și aprobați, ce pot alege să transporte încărcături din apropiere – în ideea de a optimiza procesul ce anterior dura ore sau zile întregi de negocieri prin diverse alte canale de comunicare, oferind detaliile necesare rapid și sigur, de la locație și destinație, la tarife și acceptarea transportului.car sharing - uber freight Sună bine – dar ideea genială este că Uber Freight ar putea deveni aplicația perfectă pentru camionagii independenți sau companiile mici, ce au de obicei mari probleme cu încasarea sumelor datorate odată transportul efectuat. În această situație, în loc de peste o lună plățile se efectuează în doar câteva zile și Uber nu numai că nu va cere comision, ci va plăti unul dacă sumele datorate nu se încasează în timpul specificat. În plus, serviciul ar putea în viitor să devină o platformă pentru Otto – startup-ul achiziționat de companie ce se ocupă de dezvoltarea unui sistem autonom pentru camioane comerciale.

Articole similare

Vânzările globale Tesla au scăzut în 2024 pentru prima dată în ultimii zece ani

Mihai Morcovescu

Carlos Tavares: „Criza semiconductorilor se va atenua spre sfârșitul anului 2023”

Mihai Morcovescu

Chinezii de la Changan vor lansa propria baterie solid-state: autonomie de 1.500 km

Mihai Morcovescu

Leave a Comment