Constructorul auto japonez Toyota a dezvăluit noua generație Hilux, care este a noua din istoria acestui model emblematic.
Populara camionetă primește în premieră o versiune complet electrică, iar pentru 2028 este anunțată și lansarea unei variante cu pile de combustie pe hidrogen.
Noua generație Toyota Hilux adoptă limbajul de design „Tough and Agile”

Toyota Hilux este un reper pe piața pick-up-urilor. Lansată pentru prima dată în 1968, modelul ajunge acum la cea de-a noua generație, care debutează nu doar cu noutăți estetice, ci și cu o versiune de motorizare 100% electrică.
Din punct de vedere vizual, Hilux păstrează filosofia „Tough and Agile”. Partea frontală a fost complet redesenată, având acum faruri subțiri unite de o bandă din plastic pe care este inscripționat numele mărcii.
Noua generație Hilux vine cu o singură opțiune de caroserie, și anume Double Cab. Interiorul este inspirat de SUV-ul Land Cruiser și oferă materiale de calitate și finisaje premium. Instrumentarul de bord este complet digital și are o diagonală de 12,3 inch, în timp ce ecranul multimedia central poate ajunge tot până la 12,3 inch. Totodată, camioneta mai include încărcare wireless și porturi USB pentru pasagerii din spate.












Varianta pe baterii renunță, bineînțeles, la grila tradițională, iar jantele au un profil aerodinamic specific. Pragurile laterale și cel posterior au fost și ele redesenate pentru un acces mai ușor. Aceasta dispune de un schimbător shift-by-wire și, pentru prima dată, de o direcție asistată electric.
În funcție de piața de desfacere, noua Hilux oferă numeroase sisteme de asistență. Între acestea amintim Low Speed Acceleration Suppression, Proactive Driving Assist, Emergency Driving Stop, Blind Spot Monitor, Safe Exit Assist și Driver Monitor Camera.
În premieră, Hilux primește variantă electrică
A noua generație marchează o premieră absolută. Noua Toyota Hilux primește pentru prima dată o versiune 100% electrică. Configurația „body-on-frame” rămâne neschimbată, astfel că mașina își păstrează capacitățile off-road. Adâncimea vadurilor pe care le poate traversa camioneta a fost menținută la 700 mm, la fel ca la modelele termice.
Noua Hilux electric este echipată cu o baterie de 59,2 kWh, care promite o autonomie de până la 240 km. Acumulatorul a fost protejat astfel încât să reziste șocurilor atunci când modelul rulează departe de asfalt. Camioneta a primit și punți controlate electronic (eAxles) pentru tracțiune integrală permanentă. Testele preliminare indică o capacitate de încărcare de până la 715 kg și o putere de tractare de 1.600 kg.
În primăvara lui 2026, Toyota va introduce și o versiune hibridă, care va fi bazată pe motorul de 2,8 litri. Aceasta va fi capabilă să tracteze până la 3.500 kg. În plus, trebuie să știți că motoarele termice nu dispar complet. Acestea au fost păstrate în ofertă în special pe piețele din Europa de Est. Dieselul de 2,4 litri a fost înlocuit cu cel de 2,8 litri, iar unitatea pe benzină de 2,7 litri continuă să fie disponibilă în aceeași configurație.
În 2028, Hilux va primi și o variantă alimentată cu pile de combustie pe hidrogen, marcând astfel o extindere semnificativă a ofertei și a opțiunilor de propulsie.

