AUTOpro
Generale Hybrid Stiri

Salonul Auto de la Geneva: MG Motor a prezentat noul MG3, un rival pentru Dacia Sandero

Constructorul britanic cu proprietari chinezi MG Motor a prezentat la Salonul Auto de la Geneva noua generație a hatchback-ului subcompact MG3.

Comercializat până acum doar în Marea Britanie, acest model va putea fi cumpărat pentru prima dată și în Europa. Modelul, un rival direct pentru Dacia Sandero, a primit propulsorul Hybrid+, care oferă 194 CP.

Noul MG3 adoptă un design complet nou

MG

Noul MG3 vine cu o parte frontală mai agresivă comparativ cu modelul anterior. Aspectul este amplificat de bara de protecție cu priza de aer de mari dimensiuni, care este sculptată în părțile laterale, farurile LED ascuțite și capota, care prezintă două nervuri și este plonjată către față.

Nota de sportivitate continuă la spate, unde regăsim o bară sculptată, care găzduiește un difuzor de aer mic, și stopuri LED. De asemenea, pe părțile laterale se observă câteva nervuri în zona portierelor și a montantului C.

Aspectul exterior este completat de un set de jante din aliaj. În plus, clienții vor putea alege una dintre cele șapte nuanțe: Dover White, Cosmic Silver, Pastel Yellow, Diamond Red, Hampstead Grey, Como Blue și Pebble Black.

Ca gabarit, noul MG3 măsoară 4.113 mm în lungime, 1.797 mm în lățime și 1.502 mm în înălțime. În dreptul ampatamentului sunt trecuți 2.570 mm, în timp ce mașina are o greutate de doar 1.285 kg. Portbagajul are un volum de 293 de litri.

Interiorul noului model are un design convențional, cu câteva detalii pe care le-am văzut deja pe electricul MG4. Subcompacta primește în standard un instrumentar de bord de 7 inch și un ecran multimedia de 10,25 inch. Sub acesta din urmă există butoane fizice pentru cele mai importante funcții ale mașinii.

Modelul este disponibil în trei niveluri de echipare: Standard, Comfort și Luxury. Echiparea standard include navigație, conectivitate Apple CarPlay, Android Auto, sistemul MG iSMART, un sistem audio cu 6 difuzoare și conexiune Bluetooth, patru porturi USB și senzori de parcare față/spate. Nivelurile superioare adaugă tapițerie din imitație de piele, acces „keyless”, scaune și volan încălzite și cameră cu vedere la 360 de grade.

Noul MG3 folosește un motor hibrid de 194 CP

Sub capota noului MG3 a fost montat un propulsor hibrid. Denumit Hybrid +, acesta este alcătuit dintr-un benzinar de 1,5 litri de 102 CP și un motor electric de 136 CP. Când acestea funcționează simultan, puterea ansamblului este limitată la 194 CP. Motorul este conectat la o cutie de viteze automată cu doar trei trepte, care transmite puterea către roțile din față.

Motorul hibrid oferă performanțe înalte pentru segmentul din care face parte noul MG3. Astfel, sprintul 0-100 km/h se realizează în 8 secunde, iar viteza de vârf este de 170 km/h. Cei de la MG spun că modelul lor este cel mai rapid în repriza 0-100 km/h din segmentul din care face parte.

Nu în ultimul rând, noul model de la MG oferă cinci moduri de rulare: EV, Series, Series & Charge, Drive & Charge și Parallel. Acestea pot fi selectate automat datorită sistemului hibrid. Mai există încă trei moduri de rulare: Eco, Normal și Sport. În ceea ce privește eficiența, Compania spune despre propulsorul noului model că are o eficiență de 41%. În plus, MG3 Hybrid+ promite un consum de 4,4 litri/100 de kilometri.

Reprezentanții companiei nu au divulgat prețurile noului model, dar spun că acesta va fi oferit cu o garanție de 7 ani sau în limita a 150.000 km.

Sursa: MG Motor

Articole similare

EVENIMENT Exclusiv AUTOpro. Interviu Jörgen Wulfsberg, director la CEVT: REEV, mai bun decât PHEV

Florin Amariei

Prima imagine cu viitoarea generație Opel Corsa

Dragos Baltateanu

Bentley pentru sexul frumos

Andrada Arsenie