AUTOpro
Generale Green car Stiri

Noul model electric Hyundai Ioniq 7 își va face debutul în iunie 2024

Hyundai Electric

Constructorul sud-coreean de automobile Hyundai va lansa în luna iunie a acestui an noul model electric Ioniq 7.

Este vorba despre un SUV cu emisii zero, bazat pe conceptul Seven, care va oferi trei rânduri de scaune. Prima apariție va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Busan.

Noul Hyundai Ioniq 7 va fi produs în Coreea de Sud, iar din 2025 și în SUA

Mai târziu în acest an își va face debutul pe piață un nou SUV electric. Este vorba despre Hyundai Ioniq 7, care va întregi, astfel, gama de modele cu emisii zero a coreenilor.

Până acum știm despre viitorul Ioniq 7 că va fi construit pe platforma E-GMP. Este aceeași arhitectură folosită și de „frații” mai mici Ioniq 5 și Ioniq 6. SUV-ul electric va oferi un interior cu trei rânduri de scaune. De asemenea, acesta va prelua o serie de detalii estetice de la conceptul Seven, prezentat de Hyundai în 2021.

În același timp, este de așteptat ca Ioniq 7 să împartă componente cu KIA EV9, inclusiv garda la sol de aproximativ 20 de centimetri. În plus, rapoartele din presa locală sugerează că SUV-ul electric va veni cu două opțiuni de baterie, una de 76,1 kWh și alta de 99,8 kWh. Acestea vor putea fi încărcate cu până la 350 kW, astfel că repriza 10%-80% va dura 25 de minute.

Potrivit presei din Coreea de Sud, noul Hyundai Ioniq 7 va fi dezvăluit în ziua de 27 iunie, în cadrul Salonului Auto de la Busan (BIMOS). Producția va demara în luna iulie, la uzina din Asan (Coreea de sud), iar din 2025 va fi asamblat și la noua unitate de producție din Georgia (SUA).

Sursa: Electrek

Articole similare

Scădere dramatică a înmatriculărilor auto pe principalele piețe europene

administrator_autopromag

Hyundai va lansa până la finalul anului SUV-ul electric cu șapte locuri Ioniq 9

Mihai Morcovescu

General Motors va lansa GMC Hummer