AUTOpro
Generale Green car Stiri

Nissan pregătește versiuni electrice pentru Juke, Qashqai și X-Trail. Debutul este planificat pentru 2025

Producătorul japonez de automobile Nissan se pregătește pentru a face un nou pas important în procesul de tranziție către un viitor pur electric. Astfel, potrivit celor mai recente informații care circulă în industrie, niponii vor lansa versiuni cu emisii zero pentru SUV-urile Juke, Qashqai și X-Trail. Toate cele trei modele ar urma să fie lansate începând cu anul 2025.

Compania din Yokohama au declarat în mai multe rânduri că doresc să se asigure că vehiculele electrice vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul vânzărilor globale până la sfârșitul acestui deceniu.

Nissan Juke va fi primul lansat dintre cele trei SUV-uri electrice, în 2025

Nissan

Decizia celor de la Nissan se bazează pe popularitatea grupului motopropulsor hibrid e-Power al companiei, potrivit șefului Nissan Europa, Guillaume Cartier.

Acest sistem de propulsie a ajutat modelul Qashqai să-și crească vânzările pe piața europeană. Astfel, în 2022, modelul a fost vândut în 105.956 de exemplare. În același timp, Nissan speră să revigoreze vânzările modelului X-Trail. Vânzările acestuia au înregistrat o scădere dramatică, de 74% în Europa anul trecut.

Primul model complet electric dintre cele trei care va fi lansat va fi Juke (foto, sus), în 2025. Celelalte două, Qashqai EV și X-Trail EV, își vor face debutul până în 2027.

Până atunci, însă, conform lui Guillaume Cartier, citat de revista britanică Autocar, cele trei SUV-uri vor fi comercializate și într-o variantă hibridă e-Power. 

Cei de la Nissan nu au divulgat prea multe detalii despre viitoarele variante electrice ale acestor SUV-uri. Totuși, conform sursei citate, acestea ar urma să fie construite pe versiunea destinată mașinilor electrice a platformei CMF. Arhitectura este dezvoltată de Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi.

De asemenea, viitoarele Juke EV, Qashqai EV și X-Trail EV ar urma să primească o baterie mai mare decât cea de 90 kWh de pe modelul electric Ariya. În această configurație, modelul cu emisii zero are o autonomie de 500 km.

Trio-ul electric va sosi, însă, prea devreme pentru a beneficia încă de la lansare de bateriile „solid state”. Nissan le va introduce abia în 2028.

Sursa: Autocar

Articole similare

Jeep va lansa trei modele noi, inclusiv un Renegade pur electric

Mihai Morcovescu

Renault închide divizia RS și marchează momentul prin lansarea Megane RS Ultime, ediție limitată la 1.976 de unități

Darius Pana

BMW a încheiat cu succes primele teste cu roboți umanoizi la uzina din SUA

Mihai Morcovescu