AUTOpro
Generale Green car Stiri Tehnologie

Mercedes-Benz va integra tehnologia steer-by-wire pe modelele de serie în 2026

Mercedes-Benz va introduce începând cu anul 2026 în producția de serie tehnologia steer-by-wire, un sistem care elimină complet legătura fizică dintre volan și roțile mașinii.

În acest fel, marca germană devine primul producător auto din Germania care implementează această soluție în mod uzual pe vehiculele sale.

Tehnologia steer-by-wire de la Mercedes-Benz a adunat peste un milion de kilometri de teste

Mercedes-Benz

Deși poate părea un salt important din punct de vedere tehnologic, steer-by-wire nu este deloc o noutate. Mai mulți jucători importanți din industria auto, precum Tesla, General Motors, Geely, Toyota și Lexus, au deja acest tip de sistem în propriul portofoliu. În curând, acestora li se vor alătura și cei de la Mercedes-Benz.

Pentru cei care nu cunosc, trebuie spus că, prin folosirea steer-by-wire, legătura mecanică tradițională dintre volan și roți este înlocuită cu un sistem electronic, bazat pe actuatoare. Un mecanism amplasat în volan și unul montat între roți preiau comenzile șoferului și le transformă în mișcare, fără a fi nevoie de o coloană de direcție clasică. Rezultatul constă într-o manevrabilitate crescută, în special în spații înguste sau la parcare.

Odată cu acest sistem, Mercedes-Benz va introduce și un volan cu un design cu totul inedit. Germanii spun că acesta va oferi multiple beneficii, cum ar fi mai mult spațiu în interior, un acces mai ușor în și din mașină și o vizibilitate mai bună asupra instrumentarului de bord. În plus, un alt potențial beneficiu suplimentar îl va reprezenta oportunitatea de a juca imersiv atunci când șoferul se oprește pentru o pauză.

În conformitate cu standardele sale înalte de siguranță, Mercedes-Benz se bazează pe o arhitectură de sistem redundantă, pe lângă senzorii de înaltă precizie și unitățile de control de înaltă performanță.

Tehnologia steer-by-wire a fost deja supusă unor teste riguroase. Mai exact, sistemul dezvoltat de marca din Stuttgart a „parcurs” peste un milion de kilometri în condiții simulate, dar și în condiții reale, atât pe șosea, cât și pe circuit.

Deși nu s-a confirmat oficial care va fi primul model echipat cu această tehnologie, se speculează că acesta va fi noul EQS facelift.

Sursa: Mercedes-Benz

Articole similare

Importatorul Peugeot în România oferă 3 vehicule Rifter institutului Matei Balș din București

administrator_autopromag

MG Motor a publicat primul teaser cu viitorul SUV electric S5

Mihai Morcovescu

Noul SUV electric KIA EV9 oferă o autonomie de până la 541 de kilometri

Mihai Morcovescu