AUTOpro
Generale Stiri

Acesta este Mercedes-Benz S 680 Guard 4MATIC, noua limuzină blindată a germanilor

Mercedes-Benz și-a actualizat modelul S 680 Guard 4MATIC, continuând astfel o tradiție de aproape un secol în domeniul vehiculelor de protecție specială destinate șefilor de stat și membrilor familiilor regale.

Limuzina blindată a constructorului din Stuttgart îndeplinește cel mai înalt nivel de blindaj civil disponibil în prezent.

Mercedes-Benz S 680 Guard 4MATIC combină protecția specială cu confortul unui S-Class

Mercedes-Benz

De aproape 100 de ani, șefi de stat, membri ai familiilor regale și lideri din mediul de afaceri s-au bazat pe vehiculele de protecție specială Mercedes-Benz, care au fost fabricate pe premisa că siguranța maximă și confortul ridicat pot merge mână în mână.

Această tradiție este continuată de noul S 680 Guard 4MATIC. Termenul „nou” este însă relativ, deoarece această limuzină blindată reprezintă, de fapt, o actualizare majoră la jumătatea ciclului de viață.

Ca model de vârf în domeniul protecției speciale, berlina combină Sistemul de Protecție Integrată (iSS), dezvoltat „in house”, cu o celulă de siguranță pentru ocupanți special concepută și o caroserie discretă din aluminiu. La acestea se adaugă o configurație specifică a șasiului, un sistem de propulsie modificat și componente adaptate individual.

În acest fel, în ciuda supragreutății considerabile, confortul la rulare, spațiul disponibil și durabilitatea pe termen lung rămân la nivelul Clasei S convenționale, notează es.Motor1.com.

Limuzina este dotată cu numeroase sisteme Guard

S 680 Guard îndeplinește nivelul de protecție VR10, atingând astfel cel mai înalt grad de blindaj civil care există la ora actuală. Potrivit reprezentanților mărcii, S 680 Guard este în prezent singura berlină certificată VR10 atât pentru zonele transparente (geamurile), cât și pentru zonele opace ale caroseriei și ale celulei pentru pasageri.

Sub capota limuzinei blindate se află același motor V12 biturbo de 6,0 litri, care dezvoltă 612 CP și 830 Nm de cuplu. Pentru prima dată la o berlină din gama Guard, Mercedes-Benz a combinat acest propulsor cu sistemul de tracțiune integrală 4MATIC. Viteza maximă este de 210 km/h.

Componentele șasiului și ale sistemului de frânare, special setate, contribuie la menținerea sub control a masei mari a acestui vehicul, păstrând în același timp confortul caracteristic lui S-Class.

Dincolo de pachetul de protecție propriu-zis, Mercedes-Benz oferă și o serie de sisteme specifice Guard. Sistemul de stingere a incendiilor poate interveni în cazul unui incendiu în compartimentul motor sau sub vehicul. De asemenea, sistemul de aer proaspăt de urgență protejează ocupanții împotriva pătrunderii gazelor nocive.

Consum de peste 19 litri/100 km

Threat Alarm System avertizează ocupanții mașinii de un potențial pericol prin semnale optice și acustice. În plus, un sistem de comunicare integrat permite dialogul cu persoanele din exteriorul vehiculului fără a fi necesară deschiderea ușilor sau a geamurilor.

Deoarece componentele de protecție integrate fac ca portierele să fie considerabil mai grele decât cele ale unui S-Class standard, se oferă opțional uși față și spate cu asistență servo. Acestea pot fi manevrate chiar și cu o singură mână și pot fi poziționate în orice unghi, progresiv, inclusiv pe pante.

Blindajul are însă și un cost. Consumul combinat în ciclu WLTP este de 19,1 litr/100 km, în timp ce nivelul emisiilor de CO₂ ajunge la 434 g/km. Mercedes-Benz nu a comunicat prețul acestei versiuni blindate.

Sursa: es.Motor1

Articole similare

BREAKING NEWS: Bitdefender a încheiat un parteneriat multianual cu Scuderia Ferrari în Formula 1

Mihai Morcovescu

Premieră mondială – Primul producător de automobile din Vietnam!

Filip Sîrbu

CE a aprobat alocarea a 53 mil. euro de către România pentru stații de încărcare destinate mașinilor electrice

Robert Stan