AUTOpro
Generale

Geneva 2014: MINI prezintă Clubman Concept, un nou model cu 4 uși

Cu ocazia ediţiei 2014 a Salonului Auto de la Geneva, MINI prezintă MINI Clubman Concept, demonstrând o nouă filosofie a mărcii pentru o categorie superioară de automobile. Mai lung cu 26 de centimetri şi mai lat cu doar 17 centimetri faţă de actualul MINI Clubman, conceptul este unul sofisticat, atractiv şi elegant. Designul emblematic MINI este completat de detaliile de calitate, spaţiul generos pentru dotări funcţionale şi materialele deosebite. Varietatea conceptului de culori şi materiale redefineşte eleganţa contemporană şi calitatea superioară din acest segment.

MINI Clubman Concept pe scurt

• Cele patru uşi şi cinci locuri oferă o utilitate mare a spaţiului, o alternativă viabilă pentru stilul de viaţă activ.

• Particularităţile clasice ale designului MINI în toate detaliile: grila hexagonală a radiatorului, elementele de design laterale (Side Scuttles), montanţii de culoare neagră, consolele scurte şi farurile/stopurile eliptice.

• Lungime: 4.223 mm, lăţime: 1.844 mm (fără oglinzile retrovizoare), înălţime: 1.450 mm.

• Aerodinamică integrată ca parte esenţială a designului exterior.

• Designul interior interpretează formele şi culorile MINI specifice, o combinaţie simplă şi elegantă între calitatea superioară şi funcţionalitate.

• Concept elaborat de culori şi materiale pentru interior, cu materiale exclusive şi detalii surprinzătoare.

• Panoul central de instrumente, cu un nou concept al interfeţei utilizatorului, creează un spaţiu de interacţiune cu operare tactilă şi cu funcţii variabile.

Postproduction: Wagnerchic*Digital Artwork www.wagnerchic.com

O nouă clasă pentru viitorul MINI.

“MINI Clubman Concept demonstrează modul în care MINI Clubman poate face un pas înainte: mai mult spaţiu interior, un sentiment superior al calităţii, dar, totodată, inteligent, îndrăzneţ şi distinctiv. Pe scurt: mai mult automobil, mai mult MINI”, declară Adrian van Hooydonk, directorul BMW Group Design, explicând abordarea pentru acest model. De peste 50 de ani, MINI a fost sinonim cu conceptul utilizării maxime a spaţiului minim: mai lung cu 26 de centimetri şi mai lat cu doar 17 centimetri faţă de actualul MINI Clubman, MINI Clubman Concept aplică această idee unei noi clase de automobile. În calitate de director MINI Design, Anders Warming explică: “Prin MINI Clubman Concept prezentăm un automobil spaţios, cu atitudine şi stil într-un segment unde accentul este pus în special pe funcţie şi utilitate. Prin concepte inteligente, designul emoţional şi combinaţia cool de culori şi materiale, maşina oferă o experienţă globală care se menţine unică în acest segment”.

Designul exterior – superior, dinamic, elegant.

Chiar şi cu dimensiuni exterioare mai mari, MINI Clubman Concept este recunoscut imediat ca un model MINI autentic. Prin proporţiile caracteristice MINI, linia extinsă a acoperişului reflectă utilitatea mărită a spaţiului maşinii. De asemenea, silueta se remarcă printr-o eleganţă deosebită, subliniată de suprafeţele generoase. Nuanţa Berry Red – deopotrivă, puternică şi caldă – conferă efectul optim suprafeţelor şi formelor. Acoperişul în culoare “Blade” – un gri metalizat – creează un contrast elegant cu roşul cald al restului caroseriei.

Postproduction: Wagnerchic*Digital Artwork  www.wagnerchic.com

Elemente clasice MINI de design – grila hexagonală a radiatorului, elementele de design laterale (Side Scuttles), montanţii de culoare neagră şi farurile tipice – sunt concepute într-un stil elegant şi precis. Tema aerodinamicii este bine evidenţiată în designul exteriorului. Toate fantele şi prizele de aer sunt integrate în caroserie şi au forme elegante. Pasajele bine definite ale roţilor şi spoilerul de pe acoperiş accentuează apariţia dinamică a automobilului, subliniind impresia generală de atitudine sportivă.

Secţiunea frontală – un MINI tipic sub toate aspectele.

Văzute din faţă, farurile circulare, grila hexagonală a radiatorului şi acoperişul cu decoraţiuni identifică MINI Clubman Concept ca aparţinând gamei MINI. Grila radiatorului este una elaborată şi încorporează bara în secţiunea frontală. Bara este finisată în nuanţă Black Chrome şi adaugă o amprentă de stil exclusivist acestui element funcţional. Detaliile elaborate, precum structura tridimensională a nervurilor cromate din interiorul grilei frontale, îmbunătăţesc imaginea părţii din faţă. Standardele înalte de calitate ale MINI Clubman Concept se extind în modelajul suprafeţelor. Muchiile fine adaugă precizie şi prezenţă suprafeţelor generoase.

În spoilerul faţă este integrată o priză de aer continuă care evidenţiază lăţimea MINI Clubman Concept şi care astfel accentuează atitudinea solidă a maşinii pe drum. Totodată, o nervură fină cromată dă impresia că pluteşte în interiorul prizei de aer, ceea ce oferă o amprentă de exclusivism acestui detaliu sportiv. În secţiunea exterioară a barei faţă sunt integrate aşa-numitele AirCurtains – un artificiu aerodinamic care oferă pasajelor roţilor o închidere optimizată aerodinamic. Acestea înconjoară dinamic partea inferioară a secţiunii frontale.

Secţiunea laterală – mult spaţiu pentru dinamismul caracteristic.

Redusă la esenţial, imaginea laterală exprimă instantaneu calităţile MINI Clubman Concept: ampatamentul lung, geamurile poziţionate vertical şi consolele scurte reflectă agilitatea caracteristică MINI. În acelaşi timp, linia lungă a acoperişului şi designul tipic în două volume accentuează nivelul ridicat de funcţionalitate a automobilului şi utilitatea generoasă a spaţiului. Totodată, cele patru uşi reflectă dimensiunile exterioare extinse şi funcţionalitatea îmbunătăţită. Suprafeţele generoase extind partea laterală, în timp ce modelajul subtil al suprafeţelor şi liniile precise fac silueta să pară plată şi dinamică. Cele trei elemente cromate oferă secţiunii laterale un sentiment de exclusivitate cu o discreţie modernă. În faţă, hubloul lateral (Side Scuttle) încorporează baza filigranată a oglinzii retrovizoare şi a semnalizatorului într-un element alungit, a cărui formă se reflectă în cele două deschideri electrice ale uşilor. Semnalizatoarele integrate în suprafaţă trag o linie spre partea din spate, care este preluată de mânerele uşilor din spate. Deasupra acesteia, linia de contur a umerilor, cu finisaj cromat, separă jumătatea inferioară a caroseriei de habitaclu şi acoperiş, în stilul tradiţional MINI. Aşa-numitul finisaj al taliei cuprinde întreaga celulă a pasagerilor, consolidând imaginea exterioară atât de specifică mărcii. Jantele de 19 ţoli – din aliaj uşor, finisate în două culori, Black Chrome şi Chrome – sunt punctul de atracţie al părţii laterale. Datorită formei evidente de cupă, designul multi-spoke are o înfăţişare extrem de dinamică. Pe de altă parte, accentele strălucitoare sunt oferite de suprafeţele drepte lustruite.

MINI_Clubman_Concept_medium_1600x1202 (6)

Detalii aerodinamice pentru galerii de aer optime.

MINI Clubman Concept este primul MINI care va fi echipat cu aşa-numitele AirBreather pe părţile laterale. AirBreather evocă tema de design a AirCurtains din bara faţă, fiind tăiate dinamic în contururile Black Band. Spoilerul dublu de acoperiş, elaborat şi dispus în spate, îşi prezintă avantajele atunci când este privit de sus. A treia lumină de frână este integrată între cele două aripi ale spoilerului de pe acoperiş, în stilul Formulei 1. De asemenea, există două secţiuni longitudinale de plexiglas, dispuse pe întreaga lungime a acoperişului, asemenea benzilor din raliuri. În combinaţie cu spoilerul de pe acoperiş, acestea permit ca aerul dinamic specific MINI să se regăsească şi la MINI Clubman Concept când este privit dintr-o perspectivă panoramică.

Caracteristică MINI Clubman în spate: uşi divizate pentru confort sporit la încărcare.

MINI Clubman Concept este lat şi atletic atunci când este privit din spate. Dispunerea în cascadă specifică MINI – o combinaţie de mai multe straturi – oferă automobilului o poziţie solidă şi o orientare puternică a roţilor când este văzut din spate. Cel mai atractiv element al spatelui îl reprezintă uşile divizate caracteristice. Cadrul continuu al uşilor nu mai este realizat din panouri metalice. Grafica uşilor oferă rama care înconjoară întreaga secţiune spate asemenea unei paranteze discrete. Acest design nou elaborat oferă întregului spate o apariţie modernă şi minimalistă. Stopurile poziţionate orizontal se bucură de o finisare foarte detaliată. Forma acestora subliniază apariţia lată a automobilului şi orientarea dinamică a secţiunii spate. Accentele cromate alese – precum inscripţia “Clubman”, emblema MINI pe uşa din stânga şi mânerele uşilor – sunt detalii care accentuează aspiraţia spre înaltă calitate a MINI Clubman Concept.

Postproduction: Wagnerchic*Digital Artwork  www.wagnerchic.com

Ca şi în secţiunea frontală, bara optimizată aerodinamic finisează spatele automobilului. Un detaliu funcţional din eleronul spate este funcţia Smart Opening: un senzor aflat sub bară permite deschiderea hayonului prin utilizarea piciorului atunci când mâinile vă sunt ocupate cu bagaje.

Design interior: exclusivism şi funcţionalitate, interpretate într-un stil contemporan.

Alături de exterior, interiorul MINI Clubman Concept a înregistrat şi el o creştere a dimensiunilor. Cu patru uşi şi cinci locuri potrivite pentru adulţi, MINI Clubman Concept oferă suficient spaţiu pentru cei care au un stil de viaţă activ.

Noile dimensiuni sunt aduse la viaţă prin intermediul suprafeţelor generoase şi a unui efect spaţial mai sofisticat. Tema de bază a designului interior este elipsa caracteristică. Precisă şi conturată în forma sa, aceasta este mult mai sofisticată, dar îşi şi arată originile. De jur-împrejurul elipselor, interacţiunea dintre numeroasele niveluri şi suprafeţe adaugă interiorului un sentiment de luminozitate şi de tridimensionalitate.

MINI_Clubman_Concept_medium_1600x1202 (4)

Materialele neobişnuite merită o menţiune specială: pielea nubuck în nuanţă Sky Blue deschis, pielea brevetată în culoare Berry Red şi pielea soft Nappa de culoare neagră asigură o atmosferă exclusivistă a interiorului, care este foarte expresiv. Printre acestea, elementele cu argint patinat adaugă accentuări deosebite. Patina le oferă caracterul unor obiecte familiare, folosite cu drag. Benzile decorative de culoare gri albăstrui deschis transmit o eleganţă modernă, la modă. Cele două stofe foarte expresive, Tweed Grey şi Black Twill, realizează un contrapunct atractiv la atributele de valoare clasică ale lemnului, pielii, argintului, creând astfel experienţa interioară familiară pentru MINI. Detaliile minore precum butoanele cu gravură Union Jack de pe scaune şi consola centrală, cusăturile contrastante, vipuşca sau suprafeţele roşii de accent din parasolare – care apar doar când acestea sunt coborâte – adaugă o notă de surpriză la caracterul matur al MINI Clubman Concept.

Panoul de instrumente: rafinament şi prezenţă de înaltă calitate.

Elementul interior al MINI Clubman Concept cu cea mai puternică prezenţă este panoul de instrumente îmbrăcat în piele. Cu o finisare în nuanţe de gri albăstrui deschis şi alb porţelanat, secţiunea superioară de culoare neagră a panoului de instrumente este o apariţie ce dă impresia că pluteşte. Iluminarea indirectă din spate a spaţiului consolidează această impresie, iar zona din faţa conducătorului şi a pasagerului se bucură de o ambianţă exclusivistă. Prizele de aer liniare au contururi patinate, placate cu argint. Între prizele de aer există o zonă în nuanţă Black Chrome, care la nevoie poate fi luminată din spate pentru a oferi informaţii suplimentare conducătorului şi pasagerului din faţă. Datorită designului cu romburi – denumit sugestiv “Faded Diamonds”, calitatea deosebită a suprafeţei în culoare Black Chrome este scoasă şi mai mult în evidenţă. Secţiunea inferioară a panoului de instrumente este finisată în piele brevetată Berry Red, ceea ce oferă un contrast extrovertit şi sofisticat faţă de designul mult mai discret al jumătăţii superioare.

Designul uşilor: uşor şi multistratificat.

O interpretare nouă, elipsa de pe lateral parcurge dinamic cele două uşi pentru a crea o conexiune vizuală între faţă şi spate. Cotiera îmbrăcată în piele nubuck de culoare albastră pare să plutească în uşă, în timp ce – în spatele acesteia – se află compartimente de stocare foarte practice. Suprafeţele decorative din uşi beneficiază de iluminare indirectă care are darul de a sublinia ambianţa contemporană şi primitoare. Oglinzile laterale şi tapiţeria acoperişului se retrag direct în fundal datorită utilizării stofei de calitate Tweed Grey cu aspect de “sare şi pier”, în timp ce ţesătura de calitate a stofei Black Twill – cu contraste clasice în alb şi negru – de pe podea şi covoraşe reprezintă o finisare elegantă. Conceptul funcţiei spaţiale din spate este completat cu facilităţi inteligente de stocare dispuse în uşile divizate, precum şi podeaua dublă. Săculeţele din uşi sunt realizate din piele nubuck în nuanţă Silk White. Acestea sunt dispuse convenabil, la îndemână, şi contribuie la utilizarea optimă a spaţiului din portbagaj. Podeaua dublă oferă o capacitate suplimentară de depozitare.

MINI_Clubman_Concept_medium_1600x1132

Controale inteligente.

Zona de afişare de pe consola centrală (160 mm x 150 mm) se adaptează în funcţie de conţinutul selectat sau de situaţia de pe traseu. Trei comutatoare “inteligente” sunt atribuite pentru conţinutul relevant în funcţie de selecţie sau pentru funcţiile de condus. Mai presus de toate acestea, cele trei comutatoare pot fi programate liber şi asociate cu anumite funcţii după preferinţe. Datorită calităţii tactile a comutatoarelor, diversele funcţii pot fi operate în timpul călătoriei fără a fi privite. Aici, MINI Clubman Concept preia elementele clasice de operare care fac parte din istoria MINI de 55 de ani şi care au evoluat constant.

Foto: MINI

Articole similare

Inside story în exclusivitate despre noua generație Dacia Duster, mâine la ora 10:00 fix!!!!!

Filip Sîrbu

MG va dezvălui la Salonul Auto de la Geneva un nou sedan electric cu o autonomie de 800 km

Mihai Morcovescu

OFICIAL: Volkswagen Golf GTI Clubsport – 300 CP și 267 km/h

Mihai Morcovescu