AUTOpro
Generale Interviuri

Ford stabilește noi obiective, dar nu vorbește despre un nou produs pentru uzina de la Craiova

AUTO pro a fost singura publicație din România care a avut posibilitatea de a sta de vorbă, la expoziția auto de la Paris, cu cei mai importanți oameni din conducerea Ford Motor Co. Iată ce cred Mark Fields, Președintele Ford, și Stephen Odell, Vicepreședinte și șef al diviziei europene a constructorului auto american, despre evoluția companiei, a pieței auto europene și, mai ales, despre viitorul uzinei Ford de la Craiova.

Ford Paris

Text: Robert Stan

Am primit cu câteva zile în urmă o atenționare a Ford în privința profitabilității companiei. Cât de serioasă este situația?

Mark Fields: Lucrurile trebuie privite în perspectivă. Suntem convinși că anul acesta va fi unul bun. Nu știm însă sigur cum va fi următorul. Vrem să revenim pe profit cu operațiunile din Europa cât mai curând posibil. Ceea ce știm deja este că 2014 va fi unul dintre cei mai buni ani ai noștri, dar vedem deja deteriorări ale pieței și ale economiilor în anumite zone precum Rusia, America de Sud. Sunt câteva semne mai greu de interpretat venite chiar din America de Nord. Acum încercăm să le punem cap la cap și acesta este motivul pentru care suntem circumspecți în privința viitorului. Cinstit, cred că suntem bine poziționați în acest moment pentru a ne atinge obiectivele. Dar încercăm să ajustăm tot timpul producția și costurile structurale astfel încât să fim în ton cu piața. Suntem obligați să facem asta dacă vrem să avem o afacere sănătoasă. Cererea totală de pe piața europeană nu va reveni la nivelurile de dinaintea crizei prea curând. Anul acesta, credem că vânzările vor fi undeva între 14,5 și 14,6 milioane de vehicule, iar în 2015 ne așteptăm la o creștere de până la 14,8 milioane sau chiar de până la 15,3 milioane.

Stephen Odell: Suntem mulțumiți de evoluția din Europa în contextul actual. Utilizarea capacităților de producție este bună. Am redus capacitatea instalată cu circa 18%. Asta înseamnă circa 355.000 de unități. În afară de asta, am ajustat producția uzinei din Craiova și am ajuns la un acord cu sindicatele de la Köln din care ambele părți au de câștigat. De aceea asamblăm noul Ford Fiesta acolo. Și în Rusia am ajustat anumite capacități. De fapt, aici este puctul cel mai important pentru noi, să avem o capacitate de producție care să se muleze pe cerea din piață. În acest moment credem că suntem în regulă din acest punct de vedere. Vedem o mică revenire a pieței europene, dar, ca de fiecare dată, preferăm să cercetăm de mai multe ori piața pentru a vedea dacă acest lucru se schimbă. Este clar că piața din Europa evoluează încet. În Marea Britanie, de exemplu, produsul intern brut crește foarte lent. E clar că avem în față o creștere, însă vorbim de una foarte mică. E mai bine decât anul trecut, dar nu cu mult.

Cum s-a modificat cererea pe piața europeană?

Mark Fields: Sunt semne interesante aici. Încercăm să deslușim cât mai bine evoluția din acest punct de vedere și să ne adaptăm la dorințele clienților. Vedem clar mișcările în domeniul așa-numitului trend „car-sharing” și în domeniul conectivității mașinilor.

Stephen Odell: Există ideea că tinerii nu vor să mai cumpere mașini. Nu cred că este adevărată. Avem un procent foarte mare din vânzări care merge către persoane tinere. Acest trend este mai degrabă impus de alte condiții economice. De exemplu, șomajul în zona euro este de circa 10%. Mulți dintre șomeri sunt tineri. Normal că nu își pot permite să cumpere mașini.

Țintiți zona premium cu linia Vignale. Aveți în plan și un sub-brand care să țintească zona low-cost a pieței?

Stephen Odell: Avem o gamă de produse foarte tânără. Ați văzut noul Fiesta, noul Focus, noul Mondeo. Acum prezentăm C-Max și S-Max, precum și noul Mustang. Credem că, pe măsură ce piața își va reveni, ne vom afla într-o poziție tot mai bună pentru a ne atinge obiectivele. Asta pentru că am investit în produse. Dacă ne referim la derivate ale Ford, Vignale nu este un sub-brand premium, dar este clar că avem clienți care își doresc mai mult decât putem noi oferi cu echiparea Titanium. Aici intervine linia Vignale. În privința produselor „entry-level”, nu cred că marca Ford are nevoie de așa ceva. Avem încă multe de făcut cu ceea ce avem deja în portofoliu.

Mark Fields: În privința platformelor avem însă mult de lucru. Am anunțat deja că vrem să reducem numărul de platforme la nivel mondial. Vrem să ajungem la opt platforme. Nu am anunțat un timp în care vom face asta, însă se va întâmpla cât mai curând. Pentru comparație, trebuie să vă spun că acum avem 15 platforme, dar, când am început procesul de reducere, aveam 27. Vedeți acum progresul făcut?

Care este indicele de utilizare a capacității de producție pentru Ford în Europa?

Stephen Odell: Cred că suntem undeva pe la 85%. Vă amintesc că ne ajustăm capacitatea în funcție de piață tot timpul.

Vă întrebam asta pentru că aveți o uzină în România care produce la capacitate redusă. Aveți un singur produs acolo și despre un al doilea nu mai auzim nimic.

Stephen Odell: Suntem foarte mulțumiți de ceea ce se întâmplă la uzina din România. Este o uzină cu costuri reduse. Producem acolo circa 250.000 de motoare pe an. Despre asta nu vorbește nimeni. Toți întrebați de al doilea produs. Știți că B-Max este un model de succes. Producem circa 60.000 de unități pe an. Avem cu siguranță și alte planuri pentru uzina aceea, dar nu vi le pot dezvălui acum. Oricum, de când am cumpărat uzina, s-au schimbat foarte multe acolo. Din nefericire, a venit recesiunea și ne-a oprit din anumite planuri. Am ajustat producția peste tot, inclusiv la Craiova.

(Articol publicat în numărul 32 – noiembrie 2014 – al revistei AUTO pro)

 Cele mai noi aparitii din revista AUTO pro și de pe site-ul autopro.ro le puteți găsi accesând pagina noastră de Facebook

Articole similare

Maserati a prezentat noul GT2 Stradale, un model derivat din MC20

Mihai Morcovescu

Skoda prezintă noul Kodiaq RS. SUV-ul de performanță ceh debutează cu 265 CP (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Hyundai introduce o serie de actualizări pe modelul electric de performanță Ioniq 5 N

Mihai Morcovescu

Leave a Comment