Audi tocmai a anunțat ceea ce mulți credeam că nu vom mai vedea vreodată, și anume un nou motor diesel. Acesta va face parte din oferta Q5 și A6.
Acest propulsor a fost îmbunătățit cu un sistem mild-hybrid la 48 V și cu un turbo compresor acționat electric. Scopul a fost acela de a reduce emisiile, crește puterea, elimina întârzierea la accelerație și de a-l aduce în zona standardelor moderne de poluare, care să facă uitate controversele legate de scandalul Dieselgate din urmă cu un deceniu.
Ce aduce noul motor Audi V6 TDI 3.0

Mulți au crezut că motoarele diesel pentru autoturisme sunt pe cale de dispariție. În urmă cu zece ani, acestea reprezentau aproximativ jumătate din totalul vânzărilor de mașini noi în UE, însă anul trecut ponderea lor a coborât la doar 13,6%. În plus, producătorii auto spuneau deja că standardele Euro 7 vor face imposibilă dezvoltarea unor propulsoare diesel noi.
În ceea ce privește Audi, planul companiei din Ingolstadt era să renunțe complet la motoarele cu ardere internă pentru modelele noi până anul viitor și să înceteze total comercializarea lor în 2033. Evident, lucrurile nu au evoluat conform planului, iar acum, constructorul german prezintă noua generație a motorului V6 TDI de 3,0 litri.




Ajuns la a patra generație a familiei EA897, noul motor nu diferă radical de generația anterioară. Diferența o fac, însă, componentele auxiliare, care îi îmbunătățesc eficiența și economia de combustibil, mai ales noul compresor electric. Audi a mai folosit tehnologie de supraalimentare electrică, dar nu în această formă.
Fiind integrat în cel mai recent sistem mild-hybrid și în arhitectura electrică de 48 V, compresorul beneficiază de un motor electric mai puternic. Acesta este capabil să genereze presiune de supraalimentare mai mare și mult mai rapid.




Combinat cu demaror-generatorul acționat prin curea și cu motorul electric din cutia de viteze, sistemul ajută propulsorul termic să urce în turații mai repede și să ofere un „boost” instantaneu. Cei de la Audi spun că accelerația în primele 2,5 secunde după apăsarea pedalei la podea este „substanțial îmbunătățită”.
Răspuns mai rapid, consum mai mic, eficiență mai bună
Pe lângă reacția mai promptă, motorul oferă mai mult cuplu la turații joase. Asta înseamnă că nu mai este nevoie să fie turat excesiv, astfel că scade și consumul de combustibil, iar diferența este una semnificativă, potrivit germanilor.
Producătorul nu a mai oferit un V6 diesel pe Audi Q5 de câțiva ani. Se estimează că noua versiune va obține un consum mixt WLTP cuprins între 6,7 și 8,1 litri/100 km. Pe modelul A6, valorile ar fi chiar mai bune, între 5,2 și 6,0 litri/100 km.
Ultima versiune de 3.0 TDI – generația Evo 2 – care a fost montată pe Q5 dezvolta 286 CP și 620 Nm de cuplu. Noul motor oferă 295 CP și 580 Nm. Deși valoarea cuplului este ușor mai mică, motorul electric amplasat înaintea transmisiei adaugă 24 CP și 230 Nm, ridicând valoarea de ansamblu la un nivel superior.
Noul 3.0 V6 TDI poate funcționa și cu HVO (Hydrotreated Vegetable Oil – ulei vegetal hidrotratat), un biocombustibil produs din uleiuri uzate de gătit sau deșeuri agricole. Acesta poate fi amestecat cu motorină convențională sau poate fi utilizat ca atare. Mașinile produse la uzinele Audi din Ingolstadt și Neckarsulm vor fi livrate din fabrică cu HVO în rezervor, ceea ce va reduce emisiile de CO₂ cu până la 95% comparativ cu motorina obișnuită.

