Britanicii de la Aston Martin au anunțat recent semnarea unui parteneriat cu producătorul american de mașini electrice de lux Lucid Motors pentru dezvoltarea unor modele noi de performanță cu emisii zero.
Acum, constructorul din Insulă a confirmat că va folosi mai multe componente de la Geely pentru aceste automobile.
Aston Martin va dezvolta o nouă platformă dedicată vehiculelor electrice

Geely a investit nu demult circa 295 de milioane de dolari în Aston Martin, crescându-și în acest fel participația la 17%. Astfel, compania chineză a devenit cel de-al treilea cel mai mare acționar al producătorului britanic.
În același timp, potrivit Carscoops, compania din Gaydon anunță că vor reduce numărul de furnizori cu până la 30%. Acum, directorul de dezvoltare al mărcii britanice, Roberto Fedeli, a confirmat faptul că pentru viitoarele modele electrice se vor utiliza o serie de componente provenite de la Geely.
Pe listă se vor regăsi, între altele, scaunele și sistemul de climatizare produse de gigantul asiatic. În acest fel, Aston Martin nu doar că va reduce numărul de furnizori, ci va reuși să diminueze și costurile de producție. Totodată, această decizie va însemna că viitoarele automobile electrice Aston Martin vor ajunge mai repede pe piață.
Mai mult decât atât, oficialii britanici au anunțat planuri mari în ceea ce privește electrificarea portofoliului de modele. Strategia Aston Martin prevede dezvoltarea unei noi game de modele cu zero emisii.

Astfel, producătorul britanic se va concentra pe dezvoltarea de mașini electrice de performanță. Scopul este acela de a oferi cele mai dorite modele din acest segment de piață.
Viitoarele vehicule electrice Aston Martin vor folosi tehnologiile de propulsie electrice dezvoltate de Lucid. Este vorba despre sistemul de propulsie cu două motoare electrice și bateriile. De asemenea, britanicii vor utiliza și unitatea avansată de încărcare a americanilor cunoscută sub numele de Wunderbox.
Aceste componente vor fi utilizate pe o platformă complet nouă dedicată vehiculelor electrice pe care Aston Martin o dezvoltă pentru viitoarele hypercaruri, mașini sport, GT și SUV-uri. Primul dintre viitoarele vehicule electrice va sosi în 2025. Începând cu 2026,
Aceste componente vor fi utilizate pe o platformă complet nouă dedicată vehiculelor electrice pe care Aston Martin o dezvoltă pentru viitoarele hypercaruri, mașini sport, GT și SUV-uri. Primul dintre viitoarele vehicule electrice va sosi în 2025. Începând cu 2026, toate noile modele ale britanicilor vor avea și o versiune electrificată.