AUTOpro
Generale Green car Stiri

Aston Martin amână producția primului său automobil electric

Constructorul britanic de automobile de lux Aston Martin a anunțat că lansarea primului său model electric din istorie a fost amânată cu un an.

Astfel, debutul viitorului vehicul cu emisii zero al mărcii ar urma să-și facă debutul în 2026.

Aston Martin va dezvălui în 2024 noul Valhalla hibrid

Aston Martin

Șeful Aston Martin, Lance Stroll, anunțase anul trecut că marca pe care o conduce pregătește patru vehicule cu emisii zero. Pentru asta, Aston Martin a semnat un acord de furnizare a motoarelor electrice cu americanii de la Lucid Motors.

În acest fel, britanicii sperau să poată lansa primul lor model electric în 2025. Însă, potrivit lui Stroll, s-a luat decizia ca producția să fie amânată cu un an, până în 2026. Hotărârea vine pe fondul cererii pentru modelele electrice, care este mai mică decât se anticipa. Până acum au fost dezvăluite foarte puține informații cu privire la viitorul BEV.

Dincolo de această amânare, Aston Martin a confirmat că renunță definitiv la planurile sale cu privire la transformarea mărcii Lagonda într-una de lux. Aceasta ar fi trebuit să să rivalizeze cu Bentley.

Aston Martin se pregătește să-și electrifice gama. Nu demult, anunțase că se va concentra pe mașinile hibride și pe cele electrice începând cu 2026. Primul pas în acest sens va fi făcut mai târziu în 2024, când britanicii vor lansa versiunea de serie a hypercar-ului Valhalla (foto sus). Acesta va primi un motor V8 hibrid dezvoltat de Mercedes-AMG.

Sursa: Electrive

Articole similare

ACAROM: piața mașinilor noi din România a scăzut în luna septembrie cu peste 11%

Mihai Morcovescu

Samsung va testa automobile robot în Coreea

Filip Sîrbu

KIA a dezvăluit noul concept electric EV5. Acesta prefigurează un SUV, care va debuta la final de 2023

Mihai Morcovescu