AUTOpro
Test drive AUTO pro Exclusiv Green car Stiri Test scurt

EXCLUSIV – Drive contact Geely Radar RD6 Pick-Up – Ceva nou pe Radar…

Geely Radar RD6 - drive contact

Una din cele mai plăcute surprize ale sesiunii de teste din China a fost noul pick-up Radar RD6 produs de grupul Geely. Perioada în care este lansat, dar și capabilitățile impresionante, fac din acest nou venit un posibil player global.

Dan Vardie, Beijing, China

Dacă autoturismele și SUV-urile au fost primele automobile electrificate, iată că și pick-up-urile vin (destul) de tare din urmă. Începând cu Ford F-150 Lightning, care părea la un moment dat că va „rupe” piața americană, continuând chiar cu GM Hummer EV în versiune pick-up și cu mai noile vedete gen Rivian și – mai ales – Tesla Cybertruck, sunt exemple care arată nu doar un interes american, dar și unul cu tendințe globale, cu piețe unde acest tip de automobil prinde teren. România nu este nici cel mai rău și nici cel mai bun exemplu, dar vedem cum acest segment mic de piață crește ușor în volume, dar mult mai sensibil în imagine.

Geely Radar RD6 - drive contact

Prietenii noștri de la Geely au recunoscut că Cybertruck este cel care le-a atras cel mai mult atenția și a generat – într-o anumită măsură – acest proiect: nașterea unui brand exclusiv de pick-up-uri numit Radar (sau RADARA, pe piețele unde numele Radar era deja marcă înregistrată). Noi nu am condus Cybertruck, un pick-up așteptat aproape 4 ani, extrem de greu de produs, mult mai scump decât s-a anunțat inițial și cu multe review-uri de drive teste de la publicații reputate care nu vorbesc chiar laudativ la adresa acestei creații marca Elon Musk…

În aceste condiții, sosirea lui Radar RD6 nu putea decât să stârnească interes, iar noi, care am reușit să îl și conducem în exclusivitate națională, nu putem decât să rămânem uimiți de ce am descoperit. Dar să o luăm cu începutul. Dimensiunile oferite de producător – 5,26 m lungime / 1,9 m lățime / 1,83 m înălțime, sunt surprinzător de mari.

În realitate, optic vorbind, Radar RD6 pare ceva mai mic, deși este clar că designul ne joacă „feste”. Ampatamentul este remarcabil (3,12 m), iar capacitatea benei poate ajunge la 1200 l. Portbagajul din față – frunk, cum se numește în literatura de specialitate – este de 70 l. Chiar și spațiul de depozitare de sub bancheta spate, de 48 l, este surprinzător de mare!

Radar RD6 a fost proiectat de la început ca pick-up EV folosind o platformă numită MAP – Multiplex Attached Platform. În fapt este o platformă derivată din mai cunoscuta SEA – Sustainable Experience Architecture a grupului chinez, care este folosită cu succes pe Zeekr, dar și pe Smart și Lotus – alte mărci vor urma în scurt timp. 

Are un motor de start de 268 CP, dar inginerii chinezi prezenți la test ne-au dezvăluit și versiunea de 400 CP, dublu motor, tracțiune integrală. Avem 3 pachete de baterii, de la 63 kWh și până la 100 kWh, ceea ce se traduce într-o autonomie de la 410 km la 632 km, în funcție de baterie. Bateria poate fi extinsă până la 140 kWh, pentru că platforma permite o baterie atât de mare. Are o accelerație 0-100 km/h în mai puțin de 6 sec – cam la fel ca la Cybertruck – și poate trece, în versiunea 4WD, peste vaduri de apă de 81 cm, un pic peste Hummer EV, dar puțin sub Land Rover Defender – care însă nu este EV. 

Cum am menționat mai devreme, Rivian, prin comparație cu R1T, care are cam aceleași autonomii, prețul din China al lui RD6 pleacă de la 25.000 $, în timp ce Rivian este de vreo 3 ori mai scump – adevărat, pe piața SUA. Apropo de export, gazdele noastre ne-au spus că exportul lui Radar a demarat cu America de Sud și Laos, dar că vor veni multe alte piețe la rând. Însă nu am aflat nimic despre o posibilă venire în Europa.

Designul lui Radar RD6, deși „understated”, place fără să ai nevoie să te uiți prea mult la el. Interiorul este bine realizat , cu materiale de bună calitate, cu o ambianță plăcută care evadează din atmosfera utilitară și ajunge în zona de lifestyle. De altfel, ambiția mărcii Radar este să ofere funcționalitate, autonomie, eficiență economică, capabilități on și off-road, dar și un loc unde să te simți bine, ca într-un automobil convivial, cu veleități de calitate. 

Dacă este să vorbim de practicalitate, RD6 are prize de toate felurile atât în benă, cât și în frunk, de 220V și chiar 380V. Mai mult – așa cum vedeți în pozele noastre făcute în timpul testelor din China – are cam toate tipurile de prize, așa încât nu contează pe ce piață se va vinde, vei avea o sursă de curent.

Așa că poți să îți faci o cafea la „botul” mașinii sau să îți pui gard electric dacă campezi în pădurea unde ursul o „populează” în numere care au depășit normele în vigoare. Apropo de mers în natură, noi nu am avut cum să testăm aceste abilități, dar suntem încrezători că o poate face foarte bine. Ca să nu fie confuzie, producătorul nu afirmă că RD6 4WD este un off-roader – așa cum se pretinde Cybertruck sau Hummer EV – dar afirmă că ieșirea în natură, în teren accidentat este garantată și sigură. 

În schimb, l-am condus pe drumuri publice și am intrat chiar și pe pista de viteză pentru a vedea dacă face față unor solicitări dinamice mai mari – cum nu prea are cum și de ce să se întâmple în realitate. De aici ne-a venit cea mai mare surpriză.

Radar RD6 ne-a dezvăluit o dinamică de autoturism, capabil să negocieze curbe strânse la viteze mari, a accelerat și a frânat impecabil, fără tendințe sub sau supra-viratoare, fără înclinări periculoase sau senzația de pierdere a direcției, a trasei ideale. Este clar că platforma derivată de la Zeekr își spune cuvântul, iar puterea motoarelor este impresionantă și se transmite impecabil la roți – nu mai zicem de cuplu, că avem un EV… Cu asemenea performanțe dinamice – este totuși doar un pick-up EV, fără pretenții de sportivitate – RD6 4WD poate intra în multe teste on și off road. 

În timpul testelor noastre dinamice pe pistă, evident că bena a fost goală. Apropo, aceasta poate căra până la 864 kg, iar mașina poate tracta o remorcă de 2 – 3 tone ! Pentru un prim drive cu Radar RD6 am rămas uimiți de cât de mult poate să ofere un asemenea pick-up, care nu pretinde nimic dar – iată – este capabil de performanțe impresionante. Spre deosebire de Cybertruck, RD6 este într-o cadență de fabricație în creștere. Anul trecut a ocupat 63% din piața chineză de pick-up-uri EV și vrea să încerce să o păstreze. Însă între timp concurența nu doarme și vine cu oferte – cea mai cunoscută cu premieră chiar anul acesta la Salonul de la Beijing fiind BYD Shark.  Din modestul nostru punct de vedere, dacă vom avea acest model pe piața noastră, nu doar că ar fi primul pick-up EV, dar are toate calitățile să facă vânzări foarte bune. Dar liderii actuali pot sta liniștiți o perioadă…

Articole similare

AUTOpro a fost la Salonul Auto de la Beijing 2024! Primul episod: Galerie foto extinsă cu cele mai interesante mașini!

Darius Pana

Opel Astra primește o nouă motorizare mild-hybrid de 136 CP și 230 Nm

Mihai Morcovescu

Porsche 911 Turbo plug-in hibrid, în curând o realitate!

Florin Amariei