AUTOpro
Stiri

Marile piețe auto europene revin, încet, la viață

Înmatriculările din Italia, Spania și Franța, corespunzătoare lunii mai, arată o revenire ușoară a piețelor, însă numărul achizițiilor de mașini noi este departe de cel din anul 2019.

Declinul puternic înregistrat în lunile martie și aprilie pe principalele piețe europene de autoturisme – care a dus în aprilie chiar la valori sub cele înregistrate în România – pare să se fi estompat în luna mai.

În Italia, de exemplu, o piață care în aprilie raporta doar 4.279 de noi autoturisme intrate în circulație, a înregistrat în mai 99.711 achiziții. Deși volumul vânzărilor este mult mai mare decât cel din luna anterioară, scăderea față de aceeași lună a anului trecut este de 49,6%.

Revenirea pieței italiene este considerată de Paolo Scudieri, președintele ANFIA (Asociația Italiană a Industriei Auto), „doar o dovadă că sectorul auto se luptă să se recupereze după două luni de piață zero. Când s-au redeschis showroon-urile, pe 4 mai, a rețelele de dealeri s-au trezit în fața dificultăților economice ale angajaților și ale întreprinderilor într-un climat de mare incertitudine și o tendință scăzută a clienților de a cumpăra bunuri de folosință îndelungată”.

Oficialul italian acuză lipsa unor măsuri clare de susținere a vânzărilor din parte guvernului așa cum se întâmplă în Franța, de exemplu. „Pe lângă lipsa unui plan de relansare a lanțului economic pe care îl au deja alte piețe majore europene, precum Franța, și a intențiilor clare de a readuce cererea și producția la niveluri normale, se simt semne explicite de ostilitate și discriminare”, a menționat șeful ANFIA.

Deși vânzările au crescut în mai față de martie și aprilie, nici în Spania lucrurile nu stau mai bine. În a cincea lună a anului 2020 au fost înmatriculate, conform ANFAC, 34.337 de unități, cu 72,7% mai puține decât în ​​aceeași lună a anului precedent. Oficialii asociației spaniole a industriei auto notează că „pentru a găsi o cifră la fel de scăzută trebuie să ne întoarcem la septembrie 2012, când au fost vândute în Spania doar 35.148 de mașini”.

Conform ANFAC, deși cifrele din mai sunt mult mai bune decât cele din aprilie, când în întreaga țară erau înmatriculate doar 4.163 de unități, se observă o diferențiere clară între canalele de vânzare. Astfel, achiziții mult mai mici decât de obicei au făcut firmele de închirieri auto (2.332 de unități), acestea fiind puternic lovite de întreruperea totală a turismului. În cazul achizițiilor făcute de firme, scăderea s-a redus la 63,7%, iatr în cel al persoanelor fizice la 66%. Pentru a înțelege de ce aceste reculuri sunt totuși o veste bună trebuie menționat că ele vin după o scădere a pieței cu 96,5% în aprilie.

Vești mult mai bune vind din Franța, acolo unde CCFA notează că datele preliminare pentru mai arată înmatriculări de 96.310 unități, în scădere cu circa 50% față de luna mai a anului 2019. Asociația franceză menționează că, în acest context, se observă o creștere a achizițiilor de vehicule 100% electrice, acestea ajungând să ocupe 4% din piață. Și în zona vehiculelor hibride se observă o creștere importantă, în mai 2020 fiin înmatriculate 12.020 unități față de 10.218 în aceeași lună a anului trecut. Astfel, cota de piață a hibridelor a urcat la 12% din piață.

Datele pentru Germania și Marea Britanie nu sunt încă disponibile.

Articole similare

KIA a confirmat că primul său pick-up de serie se va numi Tasman. Debutul va avea loc în 2025 (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Nissan speră la o revenire

Andrada Arsenie

Înmatriculările pentru mașinile electrice le-au depășit pe cele diesel

Andrada Arsenie

Leave a Comment