Dacă marea noutate a zilei de ieri, cel puțin pentru noi românii, a fost – indiscutabil – Dacia Spring, vedeta de astăzi este cel de-al doilea model prezentat în cadrul Renault EWAYS și anume concept carul Mégane eVision. Sau Mégane Vision? Sau MéganE Vision?!? În comunicatul de presă emis de producătorul francez, pe site-ul său de presă, dar și pe site-urile de presă internațională, este trecut la uniscon Mégane eVision. Cu toatea acestea, în alocuțiunea sa, Luca De Meo – CEO Goupe Renault – l-a prezentat ca Mégane Vision, cu accent pe ultimul E (aurit) din numele Mégane. Inculsiv pe concept, cele două badgeuri de pe portbagaj sunt MÉGANE VISION… În aceste condiții, e-ul buclucaș, care ar trebui să semnalizeze de la distanță faptul că avem de-a face cu un Mégane revoluționar, ce face trecerea celei mai de succes game Renault din ultimii 25 de ani către viitorul electric, ne-a făcut să întrebăm: care este de fapt numele mașinii??
Până vom obține un răspuns oficial, noi o să facem referire la noul model scriind: MéganE Vision!
De ce este atât de important acest concept car? Să vedem ce spune chiar CEOul Groupe Renault, Luca De Meo: „Datorită noii platforme CMF-EV a Alianței, am sfidat regulile de mărime, utilizare, design și eficiență energetică pentru a ne imagina show-car-ul MéganE Vision. Am valorificat pe deplin potențialul platformei electrice pure pentru a reinventa hatchback-ul clasic într-un mod emoțional. Cu cea mai subțire baterie de pe piață, o caroserie compactă de 4,21 metri, care oferă spațiul unui vehicul din segmentul C, MéganE Vision este o capodoperă a asamblării! Am luat best-seller-ul nostru de 25 de ani și l-am dus în viitor. MéganE Vision reinventează Mégane, iar Renault reinventează Renault. Acesta este doar începutul; va veni o nouă generație de vehicule electrice caracterizate de inovație.”
Tot de la domnul Luca De Meo am aflat că prima generație Mégane a fost al treilea cel mai bine vândut model Renault din istorie, contabilizând 7 milioane de unități comercializate în 40 de țări! Practic, grație acestui succes comercial și cu ajutorul unui alt mare succes – Logan (despre care De Meo spunea că a fost a doua revoluție bifată de Renault după Mégane în istoria modernă), firma franceză și-a revenit din criza financiară de acum mai bine de 2 decenii! Acum, același Luca De Meo afirmă că MéganE Vision va reprezenta ce-a de-a treia revoluție din epoca modernă Renault și că va scrie primul capitol din istoria de succes ale viitoarelor modele electrice ale grupului! Între noi fie vorba, MéganE Vision are șanse mari să scrie al doilea astfel de capitol, deoarece pentru primul – onoarea le revine actualelor mdoele electrice Renault: ZOE, Twizy, Kangoo Z.E., Master Z.E și Twingo Electric. Toate acestea au atras de la lansare un număr total de 300.000 de clienți în Europa, ceea ce înseamnă că unul din cinci proprietari de mașini electrice de pe bătrânul continent este client Renault!
Pentru a duce mai dparte acest succes, Renault a făcut o prioritate din dezvoltarea electromobilității, mai ales că nici concurenții nu stau degeaba… În acest context, haideți să vedem cu ce vine nou MéganE Vision?
Un design cu totul nou
Design-ul noului concept-car francez este într-o perfectă concordanță cu strategia Renault, îmbinând linii fine, fluide și aerodinamica încorporate deja în MORPHOZ, într-un design regândit pentru MéganE Vision și care anunță linia de design pe care o vor urma viitoarele mdodele electrice Renault. Combinând elemente de stil care amintesc de mașinile de oraș, SUV-uri și chiar coupé, Mégane eVision este totuși un hatchback, cu dimensiuni atipice clasei din care face parte! Grație noii platforme tehnice CMF-EV, MéganE Vision este cu 15-30 de cm mai scurt decât concurenții săi în condițiile în care oferă cel mai mare spațiu interior. Cum a reușit Renault această performanță – citiți mai jos.
La fel ca și conceptul MORPHOZ, show-car-ul MéganE Vision are roți mari, aerodinamice, de 20 de inch, sub formă de pale ale unei elice. Partea exterioară a roților este închisă și aliniată caroseriei pentru a spori și mai mult aerodinamica și eficiența mașinii, reducând în același timp perturbațiile.
În partea frontală, gurile de aerisire sunt amplasate în partea inferioară, în timp ce liniile subțiri ale farurilor sunt unite între ele printr-un afișaj 3D, iar sigla Renault se aprinde pentru a evidenția motorul electric al mașinii. Design-ul grilelor, similar cu cele de la conceptul MORPHOZ, este creionat pentru a duce privitorul cu gândul la universul hi-fi. În aceeași idee, farurile subțiri și echipate cu tehnologie LED Matrix, fac mașina să pară mai lată. Ca și în cazul farurilor din față, stopurile formează o bandă continua care rulează pe lățimea mașinii și înconjoară sigla Renault, iar semnătura luminoasă este alcătuită din bare fine orizontale. Elementul grafic „E” de la sfârșitul numelui „Mégane” din prima parte a denumirii mașinii este diferit de celelalte litere. Această caracteristică simbolică a motoarelor electrice și a etichetei E-TECH are aceeași culoare aurie ca și capota, iar liniile paralele negre sunt inspirate din cele găsite pe sigla Renault din 1972 proiectată de Victor Vasarely.
Conceptul MéganE Vision vine și cu o serie de alte efecte de iluminare, pentru a accentua aspectele specifice vehiculului. Finisările geamurilor laterale, de obicei negre sau cromate, se aprind pentru a difuza o lumină indirectă de la oglindă spre spatele mașinii – efect care contribuie la semnătura grafică a mașinii. Panourile de protecție inferioare ale ușilor au un cartuș pe care scrie „E-TECH Electric”, indicând faptul că bateriile sunt montate sub podea.
CMF-EV: o platformă electrică modulară
Viitoarele vehicule electrice ale Renault vor fi construite pe noua platformă modulară CMF-EV, ce debutează pe MéganE Vision, proiectată de Renault-Nissan-Mitsubishi, făcând fiecare nou model mai ușor de fabricat, cu performanțe electrice crescute și optimizate.
”Pe baza inovațiilor tehnologice pe care le folosește și a soluțiilor modulare pe care le oferă, CMF-EV va fi „platforma” de referință pentru toate mașinile electrice viitoare proiectate de Groupe Renault și Alianță.” A declarat Jean-Paul Drai, Engineering Director of Electric Vehicle Projects, Groupe Renault.
Platforma CMF-EV are multe avantaje care o diferențiază de o platformă tradițională utilizată pentru vehiculele termice sau mixte cu motor electric / combustie internă. De exemplu, are un compartiment al motorului mai mic, deoarece motoarele electrice sunt mai compacte decât omoloagele lor pe diesel și pe benzină. De asemenea, ampatamentul extins și roțile situate la cele patru colțuri ale vehiculului oferă un spațiu interior mai mare și o mai mare libertate pentru designeri.
Platforma CMF-EV (Common Module Family – Vehicul electric) a fost proiectată special de Alianță pentru a se potrivi nevoilor de mobilitate existente ale utilizatorilor. A fost co-dezvoltat împreună cu Nissan, de către o echipă de ingineri francezi și japonezi. Noile vehicule electrice proiectate pe această platformă vor beneficia de inovațiile sale în ceea ce privește managementul energiei, spațiul și experiența la bord.
Platforma CMF-EV permite montarea verticală și orizontală a diferitelor baterii modulare. Pe această platformă pot fi proiectate atât berlinele mici, cât și SUV-urile mai mari și pot fi echipate cu baterii mai puternice. Platforma este, de asemenea, modulară în ceea ce privește lungimea, pentru a regla bateria în funcție de tipul de mașină și de autonomia necesară. CMF-EV poate ajuta la proiectarea de mașini electrice pentru navete zilnice suburbane, precum și pentru călătorii lungi, fără reîncărcare. Demn de menționat este faptul că bateriile dezvoltate pe platforma CMF-EV au o caracteristică inovatoare prin faptul că sunt „structurale” – fac parte integrantă din structura mașinii și ajută la absorbția energiei de impact în cazul unei coliziuni laterale.
Versiunea standard a conceptului Mégane eVision va fi primul model Renault proiectat pe această platformă care va intra pe piață. Vorbim de o baterie de 60kWh, cu cea mai mică grosime de pe piață – doar 16 cm! Motorul de pe MéganE Vision este unul dintre cele mai puternice din gama electricelor Renault. Are o putere de 160 kW (echivalentă cu 217 CP) și un cuplu de 300 Nm, performanțe suficiente pentru o accelerație de la 0 la 100 km/h în mai puțin de opt secunde.
Versiunea de serie a lui MéganE Vision va intra în producția de serie la sfârșitul anului viitor, iar Luca De Meo a declarat că o să fie o mașină atât de inovativă încât va fi o adevărată revoluție! Renaulution!
Date tehnice
Lungime: 4,210 mm Lățime: 1,800 mm Înălțime: 1,505 mm Ampatament: 270 mm Roți: 20 inci Anvelope: Continental 245/40 ZR 20 Greutate: 1650 kg Motor: motor electric cu rotor înfășurat de 160 kW (217 CP) Transmisie: 4x2 Tracțiune: față Încărcare: AC până la 22 kW, DC până la 130 kW Baterii: 60 kWh - 400V