Daimler, compania care deține Mercedes-Benz, va plăti redevențe către Nokia pentru anumite brevete pe care deja le utilizează în procesul de construcție a unităților sale.
După mai multe procese care n-au ajuns la o soluție în instanță, Daimler și Nokia au ajuns la un acord prin intermediul căruia redevențele pentru folosirea brevetelor vor fi achitate de compania care deține Mercedes-Benz.
În ultimii ani, Nokia și Daimler s-au dat în judecată unul pe celălalt pe tema redevențelor pentru brevete. Compania finlandeză susținea că nemții trebuie să le achite drepturile pentru invențiile înregistrate, dar Daimler încerca să argumenteze că furnizorii săi ar trebui să achite aceste taxe.
Companiile tech urmăresc adesea ca mărcile auto să plătească pentru că folosesc diverse tehnologii în sistemele lor de navigație, serviciile de comunicare și tehnologiile de condus autonom.
Acordul anunțat de ambele companii marchează o altă nouă victorie pentru Nokia, după ce tot în acest an a reușit să obțină o altă înțelegere cu Lenovo și Samsung. Aceste contracte sunt importante pentru Nokia, întrucât compania obține în jur de 1,4 miliarde de euro anual din redevențe.
Binevenit!
Un purtător de cuvânt al Daimler a spus că acordul dintre Nokia și compania pe care o reprezintă este „binevenit din punct de vedere financiar pentru că vor fi evitate dispute îndelungate”.
„Conform înțelegerii, Nokia va licenția tehnologii specifice telecomunicațiilor către Daimler și va primi mai multe plăți la schimb”, a spus firmele. Detaliile acordului rămân confidențiale.
Semnarea acestui contract înseamnă că sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene va fi anulată. Mai mult, Daimler își va retrage și plângere înaintată Comisiei Europene cu privire la Nokia.
Daimler se alătură acum celorlalte companii care plătesc redevențe pentru brevete către Nokia, mai exact Audi, Bentley, BMW, Mini, Porsche, Rolls Royce, Seat, Skoda, Volkswagen și Volvo.
Deși s-a aflat în portofoliul Microsoft pentru câțiva ani, Nokia este acum deținută de o companie finlandeză denumită HMD Global. Printre investitorii HMD Global se numără Google și Qualcomm, iar produsele Nokia sunt realizate de FIH Mobile, o subsidiară a Foxconn.