AUTOpro
Analiza

Sandero, vedeta anului 2014 pentru Dacia

Marca autohtonă Dacia, deținută de grupul francez Renault, a intrat de anul trecut în clubul select al brandurilor care comercializează anual peste 500.000 de unități la nivel mondial.  Cel mai căutat model a mărcii a fost, anul trecut, Sandero.

Dacia

Text: Robert Stan

Cele 511.456 de unități comercializate anul trecut sub marca Dacia reprezintă o creștere cu 19% față de 2013. Conform directorului comercial al mărcii, Jan Ptacek, Dacia este în prezent unul dintre cei mai dinamici constructori din lume. Din totalul vânzărilor raportate de producător, nu mai puțin de 169.021 unități au fost Sandero și Sandero Stepway. Este interesant de observat că, din totalul vânzărilor Sandero, circa 80% au fost Stepway. Pe locul secund în mixul de modele comercializat de Dacia la nivel mondial se află Duster cu un total de 160.318 unități, iar pe trei, Logan, cu 98.849 unități. Cele două modele Dacia produse la uzina din Maroc, Dokker și Lodgy, au fost vândute în 56.214 exemplare, respectiv 27.063 exemplare. Principalele piețe de comercializare pentru Dacia sunt, în ordine, Franța, Germania, Spania, Italia, Algeria, Turcia, Maroc, Marea Britanie, Belgia și Polonia.

Este interesant de menționat că, din totalul de vehicule produse de grupul Renault pe platforma M0 (Logan), doar 45% au purtat anul trecut sigla Dacia, restul de 55% având emblema Renault.

Dar şi aşa, marca Dacia devine din ce în ce mai convingătoare pentru clientela din pieţele europene. Mai exact, trei sferturi din automobilele comercializate la nivel mondial revenind Europei, unde Dacia a ajuns la o cotă de piaţă de 2,5%. Cele mai mari trei pieţe europene pentru Dacia au fost: Franţa cu 106.000 de unităţi (cotă de piaţă 4,88%, care o plasează pe locul 5, după Volkswagen), Germania cu puţin peste 50.000 (cotă de piaţă 1,55%) şi Spania cu aproape 46.000 (cotă de piaţă 4,7%). Notabile sunt şi prestaţiile din Italia, unde s-au comercializat aproape 40.000 de automobile Dacia, dar şi evoluţia mărcii româneşti în Anglia, unde a fost alegerea a aproape 24.000 de clienţi.

În România, Dacia a comercializat 29.625 unităţi, cu 4.723 mai multe decât anul trecut. În această valoare, reprezentanții Dacia au inclus atât autoturismele, cât și vehiculele comerciale ușoare. La noi, modelul Dacia cel mai căutat este Logan (11.285 exemplare), urmat de Duster (5.769 exemplare) și Sandero (4.957 exemplare). Pentru 2015, oficialii Dacia se anunță optimiști, sperând într-o nouă creștere a pieței și, desigur, a vânzărilor mărcii. Ca noutăți, în acest an vom putea vedea în gama Dacia noile versiuni Stepway pentru Dokker și Lodgy.

Mai multe detalii despre evoluția companiei Dacia în 2014 veți putea citi în numărul din februarie al revistei AUTO pro.

Articole similare

STUDIU: Bateriile pentru mașinile electrice s-au ieftinit cu 90% față de 2008

Mihai Morcovescu

Nissan Leaf este cel mai vândut model electric în Europa

Stan Robert

Care ar putea fi explicațiile pentru reducerile Tesla recente

Darius Pana

Leave a Comment