Producătorul britanic MG Motor deținut de gigantul chinezesc SAIC a lansat pe piața din România noul MG S9 PHEV, primul SUV cu șapte locuri din istoria mărcii.
Modelul continuă strategia constructorului de a combina tehnologia modernă cu accesibilitatea, într-un segment tot mai competitiv.
MG S9 PHEV poate tracta până la 2.000 de kilograme

Piața SUV-urilor hibride din România continuă să se extindă, pe fondul cererii tot mai mari pentru modele spațioase, eficiente și bine echipate. În acest context, producătorii auto mizează pe combinații între tehnologie avansată, autonomie ridicată și prețuri competitive pentru a atrage familiile și flotele de companii. Astfel, MG Motor introduce pe piața locală noul SUV plug-in hybrid MG S9.
Modelul se remarcă prin dimensiunile sale generoase, fiind gândit pentru familii numeroase și utilizare versatilă. Cu o lungime de 4,98 metri, o lățime de 1,96 metri și o înălțime de 1,78 metri, MG S9 PHEV oferă un spațiu interior generos. Acesta este completat de o configurație flexibilă a scaunelor și un portbagaj care poate ajunge la 1.026 de litri atunci când al treilea rând de scaune este rabatat.
Totodată, modelul hibrid cu încărcare la priză poate tracta până la 2.000 kg, ceea ce îl face potrivit nu doar pentru uz familial, ci și pentru activități profesionale sau recreative, fiind o soluție ideală inclusiv pentru flote.
299 CP, 390 Nm de cuplu și o autonomie totală de 1.200 kilometri
La nivel tehnic, MG S9 PHEV utilizează un sistem de propulsie plug-in hybrid. Acesta este format dintr-un motor pe benzină de 1,5 litri și o baterie de 24,7 kWh. Configurația permite o autonomie electrică de până la 100 km în ciclu WLTP și o autonomie totală de aproximativ 1.200 km cu rezervorul plin.
Ansamblul dezvoltă o putere maximă de 299 CP și 390 Nm, resurse care ajută SUV-ul să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 9,6 secunde și să atingă o viteză de vârf de 200 km/h. În ceea ce privește eficiența, consumul mixt este de aproximativ 6,7 litri/100 km, iar încărcarea bateriei de la 10% la 100% durează circa trei ore la o putere de 11 kW.









Preț special de lansare de 35.990 de euro
MG S9 PHEV a obținut cinci stele la testele de siguranță Euro NCAP. SUV-ul este echipat cu sisteme avansate de asistență, care includ, între altele, pachetul MG Pilot.
Pe piața locală, SUV-ul este oferit în două versiuni de echipare. Varianta Comfort include dotări precum plafon panoramic, ecrane de 12,3 inci, climatizare pe trei zone, cameră 360° și hayon electric. Versiunea Luxury adaugă elemente premium precum tapițerie din piele sintetică, scaune cu ventilație și masaj, sistem audio Bose cu 12 difuzoare și încărcare wireless pentru telefon.
În România, conform informațiilor oferite de importator, versiunea de bază MG S9 PHEV Comfort are un preț de catalog de 41.990 de euro. Modelul poate fi, însă, cumpărat cu 35.990 de euro datorită unei oferte speciale de lansare de 6.000 de euro. Cealaltă variantă, MG S9 PHEV Luxury pornește de la 37.990. Prețurile includ TVA.

