AUTOpro
Eveniment

Fiat Tipo/Aegea a câștigat premiul AUTOBEST 2016

FIAT_TIPO_Autobest_Best_Buy_Car_2016Fiat Tipo/Aegea a fost votat AUTOBEST 2016, Fiat devenind astfel primul brand din istoria AUTOBEST care câștigă acolada europeană. Premii importante precum COMPANYBEST 2015 sau ECOBEST 2015 au fost acordate grupului Koç Holding Automotive Group, respectiv ICCT (International Council of Clean Transportation).

Obținând un total de 1492 de puncte, Fiat Tipo/Aegea a devansat cu doar șapte puncte principalul rival la acest titlu, Opel Astra. Hyundai Tucson a obținut locul 3 cu un total de 1145 de puncte, în timp ce Honda HR-V și Mazda CX-3 au completat destul de aproape clasamentul final. Rezultatele complete precum și voturile individuale ale membrilor pot fi văzute în secțiunea Final Rankings de pe site-ul www.autobest.org.

“A fost o competiție extrem de puternică. Voturile celor 26 de membri ai juriului – o premieră pentru AUTOBEST – au venit din toată Europa, marja câștigătorului fiind foarte mică arătând cât de bune sunt atât Fiat Tipo/Aegea și Opel Astra. Și ceilalți finaliști s-au comportat foarte bine, un semn clar că astăzi avem produse deosebite pentru clienții europeni” a afirmat Ilia Seliktar, președintele juriului AUTOBEST.

“Fiat Tipo/Aegea este și “Best Buy Car of Europe in 2016”. Noua familie Tipo este construită în jurul strategiei “o mașină pentru un buget” și nu ca o “mașină de buget”. Rezultatul este un produs remarcabil cu toate ingredientele necesare unui client european mediu. Designul, motorizările, calitatea percepută, confortul, versatilitatea, Tipo reprezintă noua expresie a părții funcționale a brandului Fiat. Și noua propunere a conceptului “value for money”. În numele AUTOBEST, îmi revine plăcerea să îi felicit pe toți cei implicați în proiectul Tipo/Aegea, de la ingineri, designeri și chiar și cei care o asamblează, pentru această confirmare a muncii lor”, a spus Dan Vardie, Fondator și Președinte al AUTOBEST.

Premiul “COMPANYBEST 2015” revine companiei Koç Holding Automotive Group, companie ce datează din 1926 și care este unul dintre cele mai de succes grupuri din Turcia și din regiune, o companie mereu cu un pas înaintea schimbării, un grup format din mai mult de 100 de companii, fiind de altfel și singura companie din Turcia listată în Fortune Global 500. Grupul se bucură de poziții fruntașe în domeniile auto, energie, finanțe și electrocasnice având o poziție importantă în economia Turciei cu intenția de a deveni un actor important la nivel mondial. Koç Holding Automotive Group are sub umbrelă producători precum Tofaș (un joint-venture cu Fiat Chrysler Automobiles – FCA), Ford Otosan (un joint-venture cu Ford Motor Co.), TürkTraktör, Otokar și Otokoç, fiind lider al pieței auto din Turcia, atât în ceea ce privește vânzările, exporturile cât și producția.

Premiul “ECOBEST 2015” este acordat ICCT (International Council of Clean Transportation) pentru activitatea remarcabilă a unei organizații non-profit și dedicarea în reducerea emisiilor de noxe. John German, co-lider al ICCT SUA a condus echipa care a ajutat la expunerea emisiilor reale ale mașinilor Volkswagen.

Ikuo Maeda, designerul șef al Mazda, este câștigătorul premiului “DESIGNBEST 2015”. El s-a rupt de dependența designului conceput pe computer și a revenit la originile proiectării în modele de lut, revizuind procesul de proiectare. Schimbarea a început în 2009 când Maeda a venit la conducerea departamentului de design al Mazda, dar rezultatele se văd abia acum prin stilul îndrăzneț al limbajului de design Kodo.

Premiul “SMARTBEST2015” este acordat sistemului TomTom Navigation and Traffic. Sistemul TomTom nu examinează opțiunile complete de rutare pentru calculul traseului, ci privește către un număr de coridoare alternative dintre locația curentă și destinație, având un mod diferit și mai eficient de colectare a informațiilor de trafic și livrarea acestora către dispozitiv.

Familia Drive-E a lui Volvo a convins juriul AUTOBEST, obținând premiul “TECHNOBEST 2015”, aceasta combinând puterea și eficiența cu experiența superioară în utilizare, fiind de asemenea un angajament de fiabilitate. Acestea oferă un consum redus de combustibil și emisii de noxe specifice motoarelor în patru cilindri, dar performanțele unităților în șase sau chiar opt cilindri.

A XV-a ediție a Galei Premiilor AUTOBEST va avea loc anul viitor în februarie la Milano. Urmând tradiția, juriul internațional AUTOBEST  acordă premiile în altă țară în fiecare an, aceasta fiind prima Gală de la extinderea la nivel european. Ultima ediție a galei a avut loc la Zagreb, în Croația.

Articole similare

România răspunde timid tredului eco

administrator_autopromag

Imagini în exclusivitate de la Salonul Auto de la Detroit – III

Filip Sîrbu

AUTOpro Trends revine! Aflăm toate noutățile despre SsangYong România

Darius Pana

Leave a Comment