Testele de anduranță efectuate de ADAC în Germania asupra unui Volkswagen ID.3 după patru ani și peste 160.000 de kilometri parcurși arată că bateria de 77 kWh își păstrează 91% din capacitatea inițială.
Rezultatele sunt remarcabile, mai ales în condițiile unei utilizări cotidiene intense, care nu a menajat deloc acumulatorul.
După 160.000 km, bateria de pe Volkaswagen ID.3 mai avea 91% din capacitate

După patru ani și peste 160.000 de kilometri, testele efectuate în Germania asupra modelului Volkswagen ID.3 arată că bateria de 77 kW se menține în stare foarte bună, având o capacitate netă de 91%. Testarea a fost realizată de Allgemeiner Deutscher Automobil-Club (ADAC), cea mai mare asociație auto din Europa, care a achiziționat propriul model ID.3 în mai 2021.
Depășind acum limita garanției de 160.000 de kilometri sau opt ani, în funcție de ce survine mai întâi, bateria ar intra sub acoperirea garanției doar dacă starea de sănătate (State of Health – SoH) ar scădea sub 70% din capacitatea energetică inițială, relatează ADAC. Conform unui raport detaliat de test de anduranță publicat pe site-ul organizației germane, electricul ID.3 a depășit cu mult acest prag, cu un SoH de 91% plus sau minus 3%, conform testului Aviloo utilizat de ADAC.



„Este cu atât mai remarcabil cu cât bateria nu este tratată cu blândețe în testul de anduranță ADAC”, au explicat reprezentanții clubului auto. În testarea zilnică, este obișnuit ca bateria să fie reîncărcată până la 100% după o călătorie, pentru ca următorul utilizator să beneficieze de autonomia completă, de până la 400 de kilometri. VW-ul rămâne uneori la acest nivel de încărcare pentru perioade îndelungate. Ambele practici sunt considerate nefavorabile pentru longevitatea bateriei.
Pe parcursul celor patru ani și 160.000 de kilometri parcurși, ADAC a efectuat verificări repetate ale bateriei pentru a evalua evoluția stării acesteia.
Autonomie de până la 400 de kilometri

Un aspect important menționat de ADAC este că, deși Volkswagen ID.3 „rămâne potrivit pentru călătorii lungi”, acest lucru depinde de temperatura exterioară. „Când bateria este rece,” a notat ADAC, „încărcarea rapidă la o putere de aproximativ 80 kW durează semnificativ mai mult decât vara… chiar dacă ID.3 dispune de un sistem de încălzire a bateriei.”
De asemenea, deși modelul electric este capabil de drumuri lungi, având o autonomie reală de aproximativ 400 de kilometri, potrivit ADAC, în „temperaturi sub zero” această autonomie scade la 300-320 de kilometri.
Acesta este primul test de anduranță de acest tip realizat pentru un model din familia Volkswagen ID., iar ADAC a formulat câteva recomandări atât pentru producător, cât și pentru utilizatori.
Volkswagen „ar trebui să îmbunătățească urgent” performanța bateriei la temperaturi scăzute și să „implementeze un sistem de condiționare a bateriei pentru o încărcare rapidă mai eficientă în modelele ID. mai vechi, printr-un update de software”. Iar pentru consumatori, recomandarea este clară: să instaleze întotdeauna actualizările software, mai ales că ID.3 a primit mai multe astfel de actualizări de la lansare.