AUTOpro
Generale Industrie Stiri

APIA: Piața auto din România scade dramatic în prima jumătate a anului cu aproape 22%

Piața auto din România traversează în 2025 o perioadă dificilă, marcată de o corecție semnificativă după creșterea puternică a înmatriculărilor din anii anteriori.

Conform celor mai recente cifre furnizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), în primele șase luni ale anului s-au înregistrat 64.339 autoturisme noi, ceea ce reprezintă o scădere de 21,8% comparativ cu perioada similară din 2024.

APIA: segmentul mașinilor electrice s-a contractat cu 54,3%

APIA

Datele oficiale ale APIA, bazate pe informațiile Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), arată un declin abrupt în luna iunie, când au fost înmatriculate doar 10.522 vehicule noi, în scădere cu 50,1% față de iunie 2024. Această prăbușire semnalează provocări majore pe piață, atât pe partea cererii, cât și a ofertei.

Segmentul mașinilor electrice pure a fost printre cele mai afectate, înregistrând o scădere de 54,3% în iunie față de aceeași lună a anului trecut, iar cota de piață a acestor vehicule a scăzut până la 4,1%. Acest lucru indică o încetinire vizibilă a procesului de electrificare în România, în ciuda angajamentelor europene privind tranziția către mobilitate sustenabilă.

APIA trage un semnal de alarmă: conform analizei preliminare constatăm continuarea scăderii dramatice a numărului înmatriculărilor de mașini noi, cu valori istorice de peste -50% și cu impact major asupra industriei auto din țara noastră, precizează reprezentanții APIA în comunicatul de presă.

Pe fondul suspendării programului guvernamental Rabla, în special a programului Rabla Plus destinat vehiculelor verzi, care în 2025 a avut cel mai mare buget al său, dar și a criteriilor mai stricte de eligibilitate, cererea a fost afectată. În plus, factori precum inflația ridicată, costurile bancare mai mari și scăderea încrederii consumatorilor au contribuit la temperarea vânzărilor.

Dacia domină autoritar piața auto locală

APIA

În acest context dificil, Dacia continuă să fie marca preferată a cumpărătorilor din România. Concret, în iunie, producătorul de la Mioveni a înregistrat 2.744 unități vândute, fiind urmat de Toyota (969 unități), Skoda (938 unități), Volkswagen (721 unități) și Renault (580 unități). Top 10 este completat de Hyundai (544), Ford (472), Mercedes-Benz (467), BMW (368) și Peugeot (309).

În ceea ce privește vânzările pe modele, Dacia este lider autoritar, având între primele zece poziții cinci modele. Primele trei locuri sunt ocupate, în ordine, de Duster (1.178 unități), Logan (656) și Sandero (410). Clasamentul este încheiat de alte două modele din gama Dacia, și anume Jogger (250 unități) și Bigster (207).

De la începutul lui 2025, situația pe mărci în România este următoarea:

  1. Dacia – 17.613 unități
  2. Toyota – 5.864 unități
  3. Skoda – 5.328 unități
  4. Volkswagen – 4.770 unități
  5. Renault – 3.783 unități
  6. Hyundai – 3.416 unități
  7. Ford – 3.063 unități
  8. Mercedes-Benz – 2.806 unități
  9. BMW – 2.588 unități
  10. Suzuki – 2.039 unități

Sursa: APIA

Articole similare

Grupul auto format din PSA și FCA va purta numele STELLANTIS

Robert Stan

Avancronica GP Bahrein 2016, din punctul de vedere al pneurilor

administrator_autopromag

Creativitate rusească. Kamaz angajează prizonieri

Florin Amariei