AUTOpro
Analiza

SUV-manie în Europa

Peste 2,5 milioane de SUV-uri au fost comercializate în 2014 pe piața europeană. Asta înseamnă că unul din cinci europeni a achiziționat un astfel de vehicul. În România, raportul este de 1 la 4. În ultimii ani, s-a declanșat o adevărată „SUV-manie”.

European SUVs

Text: Robert Stan

Concluzia de mai sus poate părea hazardată. Faptul că aproape un sfert din piața românească și o cincime din cea europeamă sunt acaparate de segmentul SUV/crossover nu reprezintă mare lucru. Totuși, privind în urmă, modificările comportamentului de achiziție al clienților sunt cât se poate de vizibile. Să spunem doar că, în anul 2000, SUV-urile reprezentau doar ceva mai mult de 2% din piața autohtonă, iar în Europa procentul nu era cu mult mai mare. În doar 15 ani, piața a suferit o schimbare importantă și, spun mulți, ireversibilă. În aceste condiții, este limpede de ce, la expozițiile auto din ultimii doi-trei ani, producătorii au prezentat în mare parte atât SUV-uri de serie, cât și concepte, care, în puțin timp, vor juca un rol important în aceeași zonă a pieței.

 Românii, de la ARO la Duster

Luând ca punct de pornire anul 2000, statistica ne arată clar că principalele mărci de autovehicule de teren pe piața autohtonă erau Land Rover și ARO, iar totalul vânzărilor de astfel de mașini abia atingea 1400 de unități. Dintr-o piață de 66.000 de autoturisme. În 2014, românii au înmatriculat 15.928 de SUV-uri, dintr-un total de 70.172 de autoturisme vândute, iar liderul absolut este Dacia Duster cu 5796 de unități. Creșterea segmentului de la 2% la peste 22% este suficientă pentru a demonstra că și România participă la „SUV-izarea Europei”.

 De la un segment la cinci

Tot la nivelul anilor 2000, statisticile pieței europene luau în considerare un singur segment SUV, care îngloba toate mașinile cu gardă la sol mărită și tracțiune integrală. Acum, aceleași statistici realizate de JATO Dynamics ne arată cinci foste subsegmente devenite clase în totă regula: SUV Mic, SUV Compact, SUV Mare, SUV Compact Premium și SUV Mare Premium. În același timp, statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) menționează două segmente: SUV 0 și SUV 1.

În România, cel clasa SUV 0 este dominată de Dacia Duster, model urmat de KIA Sportage (965 unități) și Volkswagen Tiguan (762 unități). Pe locurile următoare se află, în ordine, Hyundai ix35, Opel Mokka, Ford Kuga, Audi Q3, Audi Q5, Toyota RAV4 și Range Rover Evoque. Clasa SUV 1 are ca lider Volkswagen Touareg (524 unități). Pe podium au mai urmat în 2014 și Mercedes-Benz ML (424 unități) și BMW X5 (294 unități). Top 10 este completat de Range Rover Sport, Jeep Grand Cherokee, Range Rover, Volvo XC60, Toyota Land Cruiser, BMW X6 și Hyundai Santa Fe. În tabelele alăturate puteți găsi clasamentele segmentelor pieței SUV europene. Cea mai mare ceștere este cea a zonei SUV Mic (+54,4%), urmată de SUV Mare (+30%), SUV Compact Premium (+18,5%), SUV Mare Premium (+10,2%) și SUV Compact (+6,3%).

 

 Înmatriculări de SUV-uri în Europa

SUV Mic

Loc      Model                                 Unități 2014

1          Renault Captur                   165.868

2          Peugeot 2008                      135.992

3          Dacia Duster                       129.462

4          Opel Mokka                        127.300

5          Nissan Juke                         97.494

TOTAL                                           761.087

 

SUV Compact

Loc      Model                                 Unități 2014

1          Nissan Qashqai                   204.500

2          VW Tiguan                         150.154

3          KIA Sportage                     97.459

4          Hyundai ix35                      93.827

5          Ford Kuga                          86.215

TOTAL                                           1.025.976

 

SUV Mare

Loc      Model                                 Unități 2014

1          Fiat Freemont                     17.391

2          Hyundai Santa Fe               13.263

3          Jeep Cherokee                    8.638

4          Mitsubishi Pajero                4.838

5          SsangYong Rexton            1.897

TOTAL                                           50.367

 

SUV Compact Premium

Loc      Model                                 Unități 2014

1          Audi Q3                             75.941

2          Volvo XC60                       62.447

3          BMW X1                            61.529

4          Audi Q5                             60.332

5          Range Rover Evoque         50.616

TOTAL                                           474.207

 

SUV Mare Premium

Loc      Model                                 Unități 2014

1          BMW X5                            37.876

2          Range Rover Sport             25.748

3          Mercedes-Benz M              23.609

4          VW Touareg                       17.994

5          Jeep Grand Cherokee         13.744

TOTAL                                           195.014

 

(Articol apărut în numărul 35 – martie 2015 – al revistei AUTOpro. Pentru articole mai noi vă rugăm să vă abonați. Contact: +40 749 090 912)

 

Articole similare

ACEA: Care sunt țările din UE care oferă stimulente pentru cumpărarea de mașini electrice în 2023

Mihai Morcovescu

În ciuda prăbușirii piețelor de autoturisme, în Germania și Franța achizițiile de mașini electrice cresc

Robert Stan

Exclusiv! Cum poti afla costurile reale ale detinerii unui autoturism!

administrator_autopromag

Leave a Comment