AUTOpro
Generale Stiri

Suzuki Jimny primește o nouă ediție specială de adio, limitată la 150 de unități

Constructorul japonez de automobile Suzuki a lansat o nouă ediție specială pentru popularul său model Jimny, care marchează finalul actualei generații pe piața europeană.

Botezată Mata, această versiune va fi disponibilă pentru comenzi începând cu 30 noiembrie și va fi reprodusă în doar 150 de exemplare.

Suzuki Jimny Mata folosește un motor pe benzină de 1,5 litri

Suzuki

Prima generație Suzuki Jimny a fost lansată în urmă cu mai bine de cinci decenii, în 1970. De atunci, a mai primit încă trei iterații, cea aflată acum pe piață fiind introdusă în 2018. Acum, la șase ani distanță, livrările la legendarul off-roader compact în Europa vor fi oprite pe final de an din cauza noilor standarde de emisii, care vor intra în vigoare în 2025.

După ce, în Germania, a fost lansată în vară ediția Jimny Horizon, niponii au lansat acum o nouă ediție de adio destinată exclusiv Europei. Aceasta a fost botezată Mata, nume care este inspirat de expresia japoneză „Mata-ne”, care înseamnă „pe curând” în limba japoneză. Asta lasă loc de interpretări, iar fanii mărcii se gândesc că Jimny ar putea primi în viitor o nouă generație.

Această ediție specială se remarcă printr-o culoare unică de argintiu metalizat, care este completată de un plafon negru. Nuanța contrastantă este aplicată și pe capotă și pe montanții A. De asemenea, pe capacul roții de rezervă a fost aplicat simbolul japonez„又” (n.n. – Kanji), care reprezintă cuvântul „Mata”. La exterior regăsim și alte detalii exclusive, cum ar fi protecțiile suplimentare frontale, laterale și posterioare, precum și jantele din aliaj cu design personalizat.

Modelul va fi disponibil din 30 noiembrie

La interior, ediția specială Jimny Mata vine cu o configurație cu doar două locuri deoarece este bazată pe varianta comercială, care este lipsită de locurile din spate. Modelul primește, între altele, un ecran multimedia central de 7 inch, Cruise-Control, scaune încălzite, climatizare automată și frânare automată de urgență. Clienții vor mai regăsi parasolare în spate, un covor din cauciuc în portbagaj și o plăcuță de identificare cu numărul exemplarului.

Din punct de vedere tehnic, Suzuki Jimny Mata folosește același motor pe benzină de 1,5 litri, care livrează 102 CP și 130 Nm de cuplu. Unitatea este cuplată la o transmisie manuală cu 5 trepte și beneficiază de tracțiune integrală, specifică modelelor Jimny.

Ediția specială Suzuki Jimny Mata va fi disponibilă pentru cumpărătorii din Europa începând cu 30 noiembrie. Prețurile nu au fost încă anunțate. Mașina va fi produsă într-o serie limitată de doar 150 de exemplare.

Sursa: Suzuki via Motor1

Articole similare

Sistemele de conducere autonomă parțială nu sunt sigure

Darius Pana

Mitsubishi a publicat un teaser cu un viitor SUV electric. Debutul, în 2025

Mihai Morcovescu

Toyota va dezvălui noua generație CH-R pe 26 iunie

Mihai Morcovescu