AUTOpro
Generale Green car Stiri

Mazda va adopta din 2025 standardul de încărcare Tesla

Constructorul japonez de automobile Mazda a anunțat că viitoarele sale modele electrice vor adopta standardul de încărcare Tesla.

Compania a precizat că doar vehiculele comercializate pe piața din America de Nord vor primi noul port de încărcare.

Majoritatea modelelor electrice produse de Mazda vor fi crossovere

Mazda

Mazda este cel mai recent producător auto care va adopta NACS. Este vorba despre standardul de încărcare nord-american „open-source” (NACS) al celor de la Tesla. În acest fel, începând cu anul 2025, automobilele cu emisii zero ale niponilor vor primi noua priză de încărcare. Aceasta le va conferi acces la una dintre cele peste 15.000 de stații de încărcare din rețeaua Tesla Supercharger.

Practic, în acest moment, toți producătorii auto care vând vehicule electrice în America de Nord au anunțat că vor adopta conectorul NACS al Tesla pe viitoarele lor vehicule electrice. Cei mai mulți dintre aceștia au precizat că, pentru început, mașinile vor primi un adaptor mai târziu în acest an, urmând ca, din 2025, să integreze efectiv noul port de încărcare.

În schimb, în anunțul Mazda nu se menționează introducerea unui astfel de adaptor înaintea integrării directe NACS pe noile „electrice” începând cu anul viitor. Asiaticii au precizat faptul că, în Europa, modelele electrice ale mărcii vor respecta în continuare standardul CCS.

În prezent, Mazda nu mai comercializează nici un model electric în America de Nord. Potrivit celor mai noi informații care circulă în industrie, japonezii vor lansa unul în 2025.

Oficialii mărcii spun că cele mai multe modele cu emisii zero destinate acestei piețe vor fi asamblate în Japonia și vor fi bazate pe platformele pe care sunt dezvoltate și modelele cu motoare termice. Mai mult, majoritatea modelelor electrice produse de Mazda vor fi crossovere.

Sursa: Mazda via Electrek

Articole similare

Noul Hyundai Ioniq 5 N va debuta la Festivalul Vitezei de la Goodwood pe 13 iulie

Mihai Morcovescu

România, peste Italia și Spania și la egalitate cu Marea Britanie în clasamentul piețelor auto

Robert Stan

Noutatile BMW pentru Salonul Auto de la Geneva