Mitsubishi a pregătit pentru public trei modele concept car ce pot fi admirate cu ocazia Salonului Auto Tokyo Motor Show.
Prima mașină pe care producătorul japonez o va prezenta este Mitsubishi Concept GC-PHEV (Grand Cruiser-Plug in Hybrid Electric Vehicle). Acest vehicul este viziunea brandului din Țara Soarelui Răsare cu privire la noua generație SUV de clasă mare. GC-PHEV va avea un sistem de tracțiune 4×4 integral. Mai mult, mașina va beneficia de tehnologie plug-in Hybrid.
Așadar, pe lângă motorul supra-alimentat V6 de 3,0 litri, SUV-ul niponilor va avea și un motor electric. Transmisia va fi asigurată de către o cutie de viteze automată cu opt rapoarte, iar motorul electric va fi alimentat de către o baterie de capacitate mare. Mai mult, mașina are integrat sistemul S-AWC (Super All Wheel Control), o tehnologie de ultimă oră marca Mitsubishi.
Următorul concept car este Mitsubishi XR-PHEV (Cross Runner-Plug in Hybrid Electric Vehicle), o mașină din clasa compact SUV. Acest vehicul are un motor cu injecție directă de benzină, de 1,1 litri turbo-alimentat și un motor electric.
Ultimul concept car este Mitsubishi Concept AR (Active Runabout) ce reprezintă noua generație de compact MPV. Mașina reușește să ofere manevrabilitatea unui SUV și totodată habitaclul spațios asemănător unui vehicul din clasa MPV. Mai mult, Concept AR împrumută platforma hybrid de la conceptul XR-PHEV.
Toate cele trei mașini arată noua linie de design pe care Mitsubishi o va folosi pentru viitoarele modele. În plus, toate cele trei concepte beneficiază de ultimele evoluții Mitsubishi în materie de tehnologii de siguranță activă, precum e-Assist. Totodată, vehiculele japonezilor au sisteme de infotainment ce oferă tehnologie de tipul “connected car”.
Foto: indianautosblog.com, worldcarfans.com