Britanicii de la Lotus au confirmat în mod oficial că Emira, ultimul model al mărcii cu motoare termice, va avea un succesor complet electric.
Cunoscut sub numele de cod Type 135, viitorul automobil ar urma să fie lansat în cursul anului 2027.
Noul model electric de la Lotus va avea un preț de circa 88.000 de euro

Lansat în 2021 a ca înlocuitor pentru Elise, Exige și Evora, actualul Emira este ultimul model produs de Lotus care folosește motoare termice. Potrivit revistei britanice Autocar, producătorul din Insulă pregătește un succesor pentru Emira, care va fi un automobil pur electric.
Acesta va fi cel de-al patrulea și ultimul vehicul parte a proiectului mărcii, intitulat „Vision80”. Celelalte modele sunt SUV-ul electric Eletre, sedanul cu emisii zero Emeya și SUV-ul Type 134.
Înlocuitorul lui Lotus Emira va fi construit pe arhitectura LEVA (Lightweight Electric Vehicle Architecture). Aceasta ar fi trebuit să apară și pe succesorul lui Alpine A110. Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, noua platformă este mai ușoară cu 37% comparativ cu „baza” actualului Emira.






Mai mult decât atât, vor fi disponibile sisteme de propulsie cu unul și cu două motoare electrice, cu puteri de 469 și, respectiv 872 CP. Aceste cifre sunt mai mici comparativ cu celelalte „electrice” din gama Lotus. Concret, Emeya este disponibil cu până la 905 CP, în timp Eletre este oferit în versiuni de 603 și 905 CP.
Platforma va putea găzdui configurații cu tracțiune spate și integrală, mai scrie sursa citată. În ceea ce privește acumulatorii, aceștia vor avea capacități cuprinse între 66,4 și 99,6 kWh, suficiente pentru autonomii de la 482 până la 725 de kilometri.
Marca britanică de performanță intenționează să dezvăluie viitorul model electric în 2025. Debutul comercial se va produce, însă, de abia în 2027, iar prețul va fi echivalentul 88.000 de euro.