Constructorul japonez de automobile Lexus a anunțat că va lansa o nouă ediție limitată bazată pe crossover-ul RX, cel mai vândut model din portofoliu.
Versiunea poartă denumirea de Black Line și va fi produsă într-o ediție limitată de 500 de exemplare.
Lexus RX500h „Black Line” primește o serie de modificări exterioare și interioare
Lexus oferă clienților posibilitatea de a ieși din mulțime cu o versiune nouă pentru elegantul său SUV, RX. Pentru prima dată după 2021, producătorul japonez reintroduce pachetul stilistic „Black Line” exclusiv pe modelul RX500h F Sport Performance.
Cei de la Lexus spun că pachetul este mai limitat comparativ cu ediția din urmă cu trei ani. Acesta include o nuanță nouă pentru exterior, denumită Incognito și un set de jante negre pe 21 de inch, care ascund etriere de frână vopsiți în portocaliu. De asemenea, există o serie de accente finisate în negru lucios, inclusiv la nivelul oglinzile laterale.
La interior, versiunile RX comandate cu pachetul Black Line Special Edition primesc tapițerie neagră cu cusături contrastante gri. De asemenea, este disponibil și un grup de instrumente digital de 12,3 inch.
Producția noului Lexus RX 500h F Sport Performance Black Line va fi limitată la 500 de unități. Acestea vor fi comercializate pe piața nord-americană începând din 2025. Restul modificărilor sunt destul de minore. Actualul RX a fost pus în vânzare în 2023, ceea ce înseamnă că nu este încă programat pentru o actualizare majoră.
Reprezentanții mărcii nu au dezvăluit cât va costa pachetul Black Line. Asta pentru că noul RX va fi lansat pe piață mai târziu în acest an. Prețurile vor fi anunțate mai aproape de lansare.