AUTOpro
Generale Stiri

România este a doua cea mai sigură țară din Europa ca număr de vehicule furate

Mașina Anului 2022 în România

România nu este nici pe departe o campioană a statisticilor de orice fel din Europa. Dacă ne referim la sectorul auto, atunci stăm cu atât mai rău, nu contează că vorbim despre numărul de accidente, despre starea parcului de mașini sau despre cea a șoselelor. Din fericire, din când în când mai primim și vești bune, precum cea de azi.

Conform unui studiu realizat de Confused.com, furtul de vehicule din România este al doilea cel mai scăzut la nivel european. Românii sunt așadar printre cei mai fericiți din acest punct de vedere, fiind întrecuți doar de danezi, ce ocupă iată încă o dată prima poziție într-o statistică europeană.

Cifrele relevă că în fiecare an, în medie din 2011 până în 2019, în România sunt doar 14 vehicule furate pentru fiecare 100.000 de locuitori. Asta în timp ce în Danemarca cifra este de numai 5 furturi / 100.000 locuitori.

Următoarele țări ce se bucură de o siguranță sporită ca furturi de vehicule sunt Liechtenstein, Croația și Slovenia.

Pe de altă parte, patria care se confruntă cu cele mai multe furturi auto este Italia, cu o medie de 276 de astfel de incidente pentru fiecare 100.000 de locuitori. Nici Cehia, Suedia, Franța, Grecia sau Olanda nu stau cu mult mai bine, în fiecare caz fiind vorba despre mai bine de 200 de furturi auto la 100.000 de locuitori.

Din tabelul de mai sus putem observa și numărul de furturi pe fiecare zi, unde Franța stă mai rău decât oricare altă țară europeană. A fost întocmită după cum se poate vedea și o medie a numărului de furturi auto pentru fiecare oră, iar din acest punct de vedere Franța este din nou la coada clasamentului, la foarte mică diferență de Italia, ce-i drept.

Nici Regatul Unit al Marii Britanii nu se poate bucura de o siguranță prea mare atunci când vorbim despre vehicule furate, locul 9 la general nefiind unul onorabil.

Nu am putea să spunem exact cum de a reușit România o astfel de performanță, deși idei avem. Cert este că fără studii serioase nu ne putem da cu impresia pe un subiect delicat precum acesta.

Articole similare

Aston Martin aduce la Geneva conceptul electric Lagonda All-Terrain

Dragos Baltateanu

BMW XM a primit un pachet tuning Larte Design în valoare de 42.000 de euro

Mihai Morcovescu

Săptămâna SUV-urilor la Opel aduce reduceri consistente

Filip Sîrbu