AUTOpro
Generale Green car Stiri

Legendarul Renault 5 renaște sub forma unui hot-hatch electric cu peste 500 CP

Constructorul francez de automobile Renault a prezentat versiunea de serie a conceptului R5 Turbo 3E, care este în esență o reinterpretare modernă a legendarului model din urmă cu patru decenii.

Noul model este un hot-hatch pur electric, care oferă o putere impresionantă de peste 500 CP.

Noul Renault 5 Turbo 3E va fi produs într-o serie limitată

Renault

Hot-hatch-urile cu emisii zero sunt puține, cele mai cunoscute fiind Abarth 500e, Cupra Born VZ sau MINI John Cooper Works. Acestea au toate motivele să se teamă deoarece Renault tocmai a dezvăluit versiunea de producție a prototipului R5 Turbo 3E. Acesta nu este altceva decât o reinterpretare modernă a legendarului model R5 Turbo, care a fost produs între 1980 și 1984.

Noul Renault 5 Turbo 3E se inspiră direct din conceptul prezentat în cadrul Salonului Auto de la Paris din 2022. Versiunea de serie se remarcă printr-o combinație de galben, alb și negru, care sunt culorile specifice ale mărcii franceze din motorsport.

Din punct de vedere estetic, noul hot-hatch adoptă un design retro-futurist, care atrage atenția prin liniile agresive și detaliile unice. Caroseria este mai lată și mai robustă comparativ cu modelul original. Bara frontală este mai lată, jantele de 20 de inch au un aspect aerodinamic, iar la spate regăsim un difuzor de dimensiuni generoase, care îmbunătățește forța de apăsare.

Pachetul aerodinamic include elemente realizate din fibră de carbon, al căror design este inspirat de versiunile de raliu ale vechiului Renault 5 Turbo din anii ’80. Aceasta îi conferă mașinii o greutate redusă.

Respectând tradiția predecesorului său, noul 5 Turbo 3E dispune de tracțiune pe puntea spate. În schimb, sistemul de propulsie este alcătuit din două motoare electrice, câte unul pe fiecare roată posterioară. Acestea dezvoltă împreună o putere impresionantă de peste 500 CP și asigură o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 3,5 secunde. Spre comparație un Renault 5 E-Tech standard, care livrează „doar” 350 de cai-putere. Cuplul motor nu a fost dezvăluit, dar nici capacitatea bateriei și puterea de încărcare a acesteia.

Producția noului Renault 5 Turbo 3E va demara în 2025, iar mașina va fi disponibilă într-o serie limitată.

Sursa: Renault

Articole similare

UE consideră camionetele americane prea periculoase pentru Europa. „Pot aduce moartea pe șosele”

Mihai Morcovescu

Aehra Sedan, viitorul rival electric pentru Porsche Taycan. Debutul, în 2026

Mihai Morcovescu

Viitorul Fiat Panda electric: primele imagini cu modelul care va debuta în iulie 2024

Mihai Morcovescu