Guvernul a anunțat că va aproba un buget de 322 milioane lei pentru programele Rabla și 93 milioane lei pentru Rabla Plus.
Cel mai probabil programul Rabla 2019 va debuta pe 5 aprilie 2019 cu un buget de 322 milioane lei, de trei ori mai mult față de bugetul folosit anul trecut pentru același program. Alte 93 milioane lei vor fi alocate pentru programul Rabla Plus ce încurajează achiziția de automobile cu propulsie hibridă plug-in sau electrică.
“La propunerea Ministerului Mediului aprobăm astăzi bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, principala sursă de finanţare guvernamentală pentru programe şi proiecte destinate protecţiei mediului. Românii aşteaptă lansarea programelor de mediu şi iată că, odată cu aprobarea bugetului, acestea pot începe. Vom continua aşadar cel mai longeviv program guvernamental ‘Rabla clasic’ care, anul acesta, se află la cea de a 15-a ediţie. Prin bugetul alocat, de 322 milioane lei, aproximativ 35 de mii de români vor avea posibilitatea să-şi înlocuiască maşinile mai vechi de 8 ani cu altele noi puţin poluante. Continuă şi programul ‘Rabla plus’, prin care finanţăm achiziţia de maşini electrice şi hibrid cu o sumă totală de 93 de milioane de lei”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Pentru 2019, prin programul Rabla vor putea fi casate automobile cu o vechime de cel puțin opt ani. De asemenea, programul prevede ca automobilul nou achiziționat să nu emită mai mult de 120 grame CO2/km, față de 130 g CO2/km ca până acum.
Prima de casare valorează tot 6.500 lei, dar se pot cumula o serie de bonusuri: 1.000 lei pentru achiziționarea unui automobil ce emite cel mult 96 g CO2/km și 1.700 lei pentru achiziționare unui automobil cu propulsie hibridă. Totalul primei cu bonusurile cumulate poate ajunge la 9.200 lei.
Prim programul Rabla Plus se oferă un bonus de 45.000 lei pentru achiziționarea unui automobil cu motor electric sau 20.000 lei pentru cumpărarea unei mașini cu sistem plug-in hybrid.