Plus o cutie de viteze automată cu opt trepte.
Opel a mărit gama de motorizări pentru modelul Combo Life prin adăugarea unui nou propulsor turbo cu trei cilindri.
Noul motor are capacitatea cilindrică de 1.2 litri și oferă 130 CP. Cuplul maxim este de 230 Nm de la 1.750 Nm.
Puterea este transmisă către puntea față prin intermediul unei cutii de viteze automată cu opt trepte. Noul Opel Combo Life 1.2 poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 12.3 secunde, iar viteza maximă ce poate fi atinsă este de 186 km/oră.
Noul motor de 1.2 litri este echipat și cu filtru de particule, ceea ce i-a adus noului propulsor omologarea Euro 6d. Opel anunță un consum de 5.3 litri/100 km măsurat conform noului standard WLTP.
pel își echipează noul model Combo Life 1.2 cu scaune reglabile pe șase direcții, cotieră, volan încălzit îmbrăcat în piele, geamuri electrice și un display central de opt inch pentru sistemul infotaiment compatibil cu Apple Car Play și Android Auto. La capitolul siguranță Opel oferă cruise control adaptiv, sistem pentru detectarea pietonilor și avertizarea celui de la volan în caz de impact iminent, avertizare la părăsirea accidentală a benzii de rulare și sistem pentru recunoașterea semnelor de circulație.
Prețurile pentru Opel Combo Life 1.2 încep de la 27.200 euro pe piața din Germania.